duminică, 28 aprilie 2019

joi, 31 decembrie 2015

Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? De ce s-au simţit românii trădaţi pe 30 decembrie 1947

main-938x535
Ani de zile m-a frământat contextul istoric al abdicării Regelui Mihai I pe 30 decembrie 1947. Am trăit ca adolescent propaganda, atât a regimului comunist, cât şi a Radio Europa Liberă privind alungarea din ţară a suveranului. De liceean nu mi s-a părut credibilă nici varianta comunistă oficială că Mihai I a abdicat şi a plecat din ţară cu un tren plin de tablouri şi bunuri de patrimoniu, dar nici cea occidentală via Europa Liberă că Mihai I a abdicat pentru că 1000 de tineri urmau să fie împuşcaţi. Istoria a dovedit că Regele Mihai I a abdicat extrem de uşor, iar cei 1000 de tineri au devenit în timpul gulagului comunist un număr de zeci de mii care au murit în închisori sau la Canal. Ca în orice istorie adevărul e undeva la mijloc. Regele Mihai I a abdicat uşor în schimbul unei înţelegeri financiare onorabile. Stalin şi sovieticii nu au uitat că Regele Mihai I a întors armele la 23 augucet 1944 scurtând războiul antihitlerist şi pentru că a oferit Basarabia pe tavă Moscvovei. Conform documentelor, în răsturnarea Monarhiei comuniştii români au avut numai un rol de executanţi ai ordinelor Kremlinului, care dorea o plecare a Regelui Mihai de pe tronul României într-un mod amiabil. Totul a început când Mareşalul Josif Broz Tito din Iugoslavia a vizitat oraşul Bucureşti, în decembrie 1947, în timp ce Regele Mihai era plecat din ţară. Tito a anunţat guvernul lui Petru Groza că URSS doreşte înlăturarea Regelui. Aşa că, la întoarcerea în ţară a Regelui, pe 21 decembrie 1947, decizia de abolire a monarhiei şi instaurarea unei republici populare, ca în restul ţărilor sovietice din Balcani, era deja hotărâtă.
Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru majoritatea contemporanilor. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est. În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ … monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. E interesant că regale Mihai I a plecat din ţară cu un tren special însoţit de peste 42 de tablouri de patrimoniu şi 200 de angajaţi ai Casei Regale. În această perioadă Maniu sau Brătianu cu alte câteva sute de mii de români putrezeau în puşcării sau la Canal. Abdicarea Regelui Mihai I este controversată. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time” scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală. Lucrurile devin şi mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, Regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da. Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.
mihaiziuavictoriei9mai19471q
Reputatul arhitect Camil Roguski susţine că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere şi a refuzat să ia parte la înhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale tatălui său. „Eu am trăit acele vremuri şi susţin cu argumente tot ceea ce vă spun”, afirmă fostul arhitect al lui Ceauşescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german şi care şi-a pus semnătura pe sute de construcţii de excepţie. „Regele Mihai poate fi considerat trădător al Interesului Naţional, deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice, era dat afară din România, fără să primească nici un ban. Nu păţea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în puşcăriile comuniste sau ar fi fost omorît, nu au nici cea mai vagă idee. Venise la putere Kominternul şi Ana Pauker era reprezentanta ruşilor. Ruşii nu aveau nevoie de probleme şi de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta. De neînţeles este şi ura regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormîntare deoarece şi-a urât tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, cînd i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”, susţinea renumitul arhitect, care a afirmat, încă de acum cîţiva ani, că regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist, banii fiindu-i viraţi la Versoix, periodic, de către Victor Atanasie Stănculescu. Reputatul grafician și om politic Eugen Mihăescu a acuzat într-o carte de la Editura RAO pe fostul Ministru al Muncii Dan Ioan Popescu că a fost misteriosul personaj însărcinat de Ceaușescu, înainte de revoluție, cu plata salariului lunar către Regele Mihai, la Versoix, în schimbul tăcerii acestuia în legătură cu regimul ceaușist. Indirect, e de la sine înțeles că, dacă asemenea dezvăluire ar fi reală, Dan Mircea Popescu, fost cercetător la Academia de Studii Politice ”Ștefan Gheorghiu”, nu avea cum să nu fie ofițer acoperit al fostei Securități. ”Prin anii 90, am aflat ce l-a făcut pe Rege să păstreze tăcerea în faţa regimului ceauşist. Dan-Mircea Popescu, ministrul muncii în guvernele Stolojan, Văcăroiu şi Năstase, mi-a mărturisit că a fost unul dintre mesagerii care, fiind în misiune oficială la Berna, îi ducea personal regelui cei 10 mii de dolari, renta lunară pe care i-au plătit-o comuniştii de la Groza la Ceauşescu. Până în 1985 când, obsedat să facă economii, dictatorul a decis să nu-i mai plătească nimic. Din acel moment, nici Mihai nu a mai tăcut”, afirmă în carte Mihăescu. Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta”, de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare” care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.
regele-mihai-regina-elena-gara-jimbolia
Regele Mihai I a fost acuzat că a vândut tablourile Colecţiei Regale, pe care şi le-a înşusit cu acordul comuniştilor pentru plecarea amiabilă din ţară. Scriitorii Mihai Pelin si Petru Romoşan au scos la iveală un fapt senzational, necunoscut, care amestecă numele Regelui Mihai în dispariţia a 42 de tablouri din Colectia Coroanei Regale. Este vorba despre picturi care valoreaza in prezent sute de milioane de dolari, opere ale unor artisti celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio. Conform scriitorului Mihai Pelin, care citează documente din arhivele Securitatii, tablourile au fost scoase din tara de Regele Mihai, in portbagajul masinii personale cu care se deplasa in Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se intimpla in noiembrie 1947, cu o luna inainte de abdicare. Trei dintre cele 42 de pânze au fost identificate de scriitorul Petru Romosan in colectii private din Franta, SUA si Italia, desi, potrivit legii, tablourile care apartin patrimoniului public nu pot fi instrainate. Atit pe vremea lui Ceausescu, cât si imediat după revoluţie, guvernul roman a incercat zadarnic sa dea de urma acestor valori publice si sa le recupereze. Procesul intentat, la Geneva, de guvernul Petre Roman fostului suveran a fost abandonat din motive necunoscute. În 1997, ziarul francez “Le Monde” a scris pe prima pagina un articol despre cel mai mare comerciant de obiecte de arta din lume, Alec Wildenstein, care era acuzat ca a cumparat ilegal, de la Regele Mihai tablouri apartinind statului roman, pe care apoi le-a vândut pe bani grei. Trei tablouri extrem de valoroase din Colectia Coroanei Romane, incluse în patrimoniul national, dar dispărute după 1947, au fost identificate de scriitorul Petru Romoşan în Franţa, SUA si Italia. Doua dintre cele trei pânze – “Sfintul Sebastian” si “Portretul lui Giacomo Bosio” – sint opere ale celebrului pictor El Greco. Prima figureaza intr-o colectie privata din Franta, iar cea de-a doua la Kimbell Art Museum, in Fort Worth, Statele Unite ale Americii. Al treilea tablou, intitulat “Concerto” si pictat de artistul italian Tintoretto, se gaseste in Colectia Labadini din Milano. Colectia Coroanei Romane a fost constituita prin achizitii facute din bani publici de guvernul Bratianu, la sfirsitul secolului al XIX-lea. Acest lucru a fost recunoscut şi de primul rege al României, Carol I, care a precizat în testamentul sau ca valorile instimabile din aceasta colectie de arta sunt ale poporului român şi nu vor fi înstrăinate niciodată.
Pentru români data de 30 decembrie 1947 este o zi tristă şi nu neapărat pentru abdicarea Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, ci datorită compromisului istoric şi a trocului financiar între monarhie şi comunişti. Un rege moare pe tron şi nu abdică la presiuni externe. La noi s-a preferat o înţelegere amiabilă la iniţiativa şi presiunea Moscovei ca Regele Mihai I să abdice aşa uşor, fără luptă, în schimbul unor bunuri materiale, a garantării securităţii anturajului regal şi a unui trai comod în exil. Românii s-au simţit trădaţi de două ori, atât de regele Mihai I, care reprezenta monarhia cu atâtea lucruri bune de-a lungul istoriei, pentru că a abdicat, şi de către comunişti ce au instaurat o republică populară străină de spiritul democratic românesc. În timp ce trenul regal părăsea România, încărcat de bunuri de patrimoniu, spre libertate, alte trenuri plecau încărcate din gări cu zeci de mii te tineri şi intelectuali români, elita naţională, spre drumul fără de întoarcere al gulagului. Victimele nu aveau privilegiul să negocieze cu comuniştii, ci numai să moară prin înfometare şi muncă în puşcării. Pe 30 decembrie 1947 Regele Mihai I părăsea fără luptă România lăsând milioanele de români fără nicio speranţă în ghearele comunismului. Numai în munţi nişte tineri patrioţi cu arma în mână au înţeles că ţară nu se poate preda comuniştilor fără luptă şi sânge. Azi, cazul Tovarăşului Principe Radu Duda, care controlează Casa Regală poate explică indirect multe necunoscute!
Ionuţ Ţene

general-susaikov-si-regele-mihai

miercuri, 23 septembrie 2015

Ponta, o marionetă pe gustul tuturor


Un Ponta devenit tot mai insignifiant convine multora. Motivele nu sunt fundamental diferite.
 
În plină criză europeană a refugiaților, avem și noi „crizuța“ noastră internă pe care nu prea știm de unde și cum s-o apucăm - pleacă sau nu trimisul în judecată? Singur e clar că n-are de gând, repetă zilnic, ca la psihoterapie, că nu-și va da demisia. Scoțând din ecuație chestiunile de ordin moral, de imagine a României sau de „unicitate“ pe plan european, de ce ar face-o? Câtă vreme are susținerea Coaliției, n-are niciun motiv și își joacă propriile cărți, până la ultima. Știe că, în bâlbâiala generală, în lipsa unui leadership și a unei alternative viabile - pentru ambele tabere - la măreața sa persoană, are șanse reale să supraviețuiască până în 2016, așa cum vrea. Nu contează cum, târât în morcilă și ridiculizat acasă și în Europa - chiar și primitivul ministru ungar de Externe, Péter Szijjártó, a ajuns să-l arate cu degetul -, contează doar cât. Fiecare zi în plus la Palatul Victoria lucrează în favoarea lui. Apetitul celor care l-ar vrea plecat (destul de firav oricum) se diminuează pe măsură ce se apropie alegerile. Un Ponta devenit tot mai insignifiant convine multora. Motivele nu sunt fundamental diferite.
 
Îi convine în primul rând lui Dragnea, care este dispus să-și asume deficitul de imagine creat PSD de procesul Înalt Prim-Penalului (dar să nu vorbim de funie în casa spânzuratului). Oricum, nu dă prea multe parale pe rezonanța externă a chestiunii Ponta, mizând corect că Europa are acum probleme mai importante. După ce va fi ales la Congresul din octombrie, nu e niciun dubiu aici (doar dacă între timp nu-i face ÎCCJ figura să-l condamne cu executare), Dragnea ajunge un soi de tartor șef - legitimat prin votul majorității membrilor de partid, pe de o parte, și premier de facto, de cealaltă parte. Îl va avea pe „prietenul“ Victoraș, cu guvern cu tot, la degetul cel mic, nimeni nu va mai îndrăzni să miște în front. Așa că, de ce ar risca Dragnea o retragere a sprijinului politic pentru Ponta, când va avea acolo marioneta perfectă, căreia poate să-i arate pisica oricând dorește? De altfel, după figura lungă a lui Ponta, de pe care se dezlipise obișnuitul zâmbet șmecheresco-fudul, e clar că la Comitetul Executiv de luni i s-au explicat clar condițiile împăierii sale în geamul puterii executive. De ce ar risca Dragnea și PSD să se procopsească în fruntea guvernului cu generalul Oprea, așa cum sunau diferitele zvonistici și scenarii, ai cărui pinteni sunt antrenați să pocnească la comenzi în funcție de cum suflă curenții perverselor interese naționale? Sau, mai rău, să riște pierderea completă a guvernării taman înainte de Congres și alegerile locale? De ce ar da PSD guguștiucul din mână pe tot felul de ciori de pe garduri?
 
În plus, mai este vorba de indestructibila empatie și solidaritate, devenită a doua natură a partidului, față de penali. Cu teama și ura față de DNA în suflet, decimat în zone strategice, PSD are încă un motiv solid să nu-l abandoneze pe Ponta, căci nu se știe când îi vine fiecăruia rândul. De altfel, nu mai departe de săptămâna trecută, Dragnea dădea asigurări primarilor și baronilor aflați la cuțite și cătușe cu legea că nu vor fi alungați din marea familie. Ba din contra, vor fi puși din nou pe liste la alegeri.
 
Dincolo de toate aceste argumente, Dragnea a mai împușcat un iepure. La unison cu mentorul său Vasile Dâncu, a lansat o provocare, de neacceptat, dar altfel logică, în direcția președintelui Iohannis: dacă vrei într-adevăr să scapi de Ponta, dă-ne „garanții“ că vei propune un premier de la PSD, altul decât Oprea.
 
Și aici ajungem la interesul celeilalte tabere - PNL & Iohannis - de a menține în funcție marioneta Ponta. În primul rând, PNL nu are motive să se înghesuie la guvernare acum, pe fondul situației europene complicate de criza refugiaților, ale cărei efecte pe plan intern de abia urmează și care, oricum, a fost inabil gestionată de președinte. PSD trebuie lăsat să se erodeze (mult, puțin, dar se erodează) cu Ponta în cioc până la capăt.
 
Formula de avarie Oprea, deși cu susținere într-o anumită facțiune a PNL, era chiar mai periculoasă. S-ar fi transmis nedoritul (dar de necontestat) mesaj că președintele Iohannis împinge această „soluție imorală“ pe stil nou, înlocuind un plagiator cu un altul, un pafarist cu unul și mai și, că sloganul „altfel de politică“ s-a ofilit de tot în glastra de la Cotroceni. Nu mai discutăm că însuși PNL ar fi început să fie perceput, chiar și indirect, responsabil pentru actul guvernării, fie și măcar prin faptul că l-a votat pe Oprea în parlament.
Ca dovadă că PNL nu vrea să ia puterea acum e și moțiunea de cenzură. Pare mai mult un exercițiu de imagine - justificat, e drept, de trimiterea în judecată a lui Ponta -, pentru a nu mai fi acuzat că face blat cu PSD, așa cum a făcut la alegerea primarului interimar al Capitalei - un șmecher UNPR-ist. Din punctul de vedere al lui Dragnea, moțiunea vine într-un moment complet nepotrivit - înaintea Congresului PSD - și a anihilat din start orice posibilă negociere cu PSD. Chiar și UDMR - după declarațiile lui Ponta la adresa Ungariei și conflictul diplomatic declanșat, ai fi putut crede că vrea să-l vadă scos din scenă - a spus că nu votează moțiunea. Desigur, nimic nu e exclus, dar Oprea nu va trăda decât dacă i se va da la schimb funcția de premier. Mingea e la președintele Iohannis, are de ales între două rele. Cred că va prefera marioneta penală. 

marți, 22 septembrie 2015

OBLIGAȚII

Ne-am cam lămurit cu moțiunea de cenzură a PNL: îi lipsesc o sută de voturi. Greu de crezut că va face rost de ele. Și totuși, PNL era obligat să depună moțiunea altminteri lumea ar fi spus că nu face opoziție și că USL continuă separat cu un premier inculpat. Purtând titlul: „Alege România sau Ponta, un premier compromis”, textul moțiunii se încheie cu un vibrant apel către generalissimul Oprea, chemat să-și ia interesul național de lângă Ponta unde contribuie la decredibilizarea țării. Tovarășe general, veniți alături de noi, la adevăratul interes național. Numai că generalul a respins apelul: „sprijinim premierul și guvernul, sprijinim președintele în problemele de securitate națională”. Aici s-ar încadra și Ponta: chiar e o problemă de securitate națională căci râde lumea de noi cu lupul premier la oi. Dar și dacă Oprea trecea de partea PNL, nu era nicio scofală. Să scapi de Ponta ca să dai de Oprea (eventual ca premier) e ca și cum ai scăpa de râie ca să dai în dalac. După ce a respins cererea PNL, respingătorul general a plecat la consiliul JAI unde avea mandat să respingă și cotele obligatorii de refugiați. Problema se poate rezolva ușor: le acceptăm voluntar și, gata, nu mai sunt obligatorii. Avem deja 50 de corturi în cadrul programului „cortul și laptele” pentru refugiați – care însă trebuie și ei obligați să vină la noi. Așa că generalul s-ar putea întoarce de la Bruxelles anunțând victorios și rimbaldian: J'AI perdu. Par délicatesse. După venire, generalul se va ocupa de schimbarea conducerii TVR. Stelian Tănase a povestit că Oprea a intervenit telefonic de câteva ori „înfierbântat” și amenințător reproșându-i că tocmai „televiziunea de stat” l-a criticat pentru plagiat. Celelalte televiziuni îl respectă pentru asta. Drept care Oprea a obținut rapid sprijinul lui Dragnea și Ponta pentru demiterea conducerii TVR și înlocuirea ei cu lustragii de încredere. Exact acum a sosit și noul ambasador al SUA, Hans Klemm. Fără clemență, ambasadorul a anunțat că va sprijini lupta anticorupție. Chiar e nevoie. Tot mai mulți politicieni trec de partea corupției. Ieșit din viața publică pe ușă, Becali a reintrat pe geam sfătuindu-l pe Sorin Oprescu „să lase vrăjeala” și să-și recunoască faptele. Acesta însă și-a recunoscut cu greu și cei doi săculeți cu bani uitați prin debara: „a, erau pensia lui tata” a zis primarul suspendat (uite că i-a reușit totuși o suspendare în locul autostrăzii suspendate) deși tatăl său decedase de multișor. Oprescu a recunoscut totuși că în ultima vreme unii binevoitori din presă și politică l-au avertizat că „i se pregătește ceva”. Dar nu s-a oprit. Își pregătise singur totul. Avea în permanență asupra lui câteva capete de acuzare.

sâmbătă, 8 august 2015

Interesul naţional al lui Gabriel Oprea, un mort frumos cu ochii vii

http://adevarul.ro/news/politica/interesul-national-gabriel-oprea-mort-frumos-ochii-vii-1_55c47e37f5eaafab2c557238/index.html
Cu începere de luni, 3 august, PSD nu mai dă nici cel mai mic semn de viaţă. Pare dispărut. S-a ascuns din văzul public, toropit de căldură, de oboseală şi de bătrâneţe. Dacă nu cumva, Doamne fereşte!, a luat în totalitate calea exilului.Cel mai mare partid al ţării, principalul partid de guvernământ, formaţiunea politică ce şi-a mai dovedit încă o dată forţa şi înţelepciunea, ieşind întărită din disputele legate de viitor şi de lupta pentru succesiunea la conducerea sa după demisia lui Victor Ponta, ş.a.m.d.– vă las pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să adăugaţi şi alte prefabricate propagandistice evident lipsite de orice imaginaţie- pare să nu mai existe. Fostul lider, dl.Victor Ponta, este în vacanţă la Miami, loc de unde se războieşte în mediul virtual cu jurnaliştii  agenţi Robert Turcescu şi Dan Tăpălagă, iar noul lider, oficial interimar, dar cu conduită de şef ales pe viaţă, dl. Liviu Dragnea, a plecat şi el în concediu. Dl. Dragnea a ales, din câte se pare, Brazilia, ţară în care gura lumii spune că ar fi izbutit să îşi achiziţioneze din micile-i economii şi din banii ce i-au mai rămas după construirea impresionantului complex rezidenţial din Teleorman, o căsută. Ambii se odihnesc, dar mai ales se pregătesc sufleteşte pentru întâlnirile cu justiţia, întâlniri programate pentru începutul toamnei. Încercări defel uşoare şi nicidecum cu final previzibil.  Nu mai ştim nimic nici despre doamna Rovana Plumb şi nici despre dl. Marian Oprişan. Tot la fel cum nu mai avem nici o veste de la dl. Valeriu Zgonea, epuizat şi el după efortul pe care l-a presupus neaşteptata lui ieşire în presa internaţională. Cu atât mai puţin de la oricum discretul şi cvasi-inexistentul domn Andrei Dolineaschi, secretarul general al partidului. Prea multe nu ştim nici despre liderii Opoziţiei. Cei care ar trebui să preia în toamnă guvernarea garantând  astfel salvarea ţării de pericolul de a deveni o a doua Grecie, aşa după cum ne-au asigurat glasurile reunite ale mereu bine informaţilor jurnalişti Rareş Bogdan şi Robert Turcescu. Doamna Alina Gorghiu mai postează din când în când câte ceva pe facebook şi cam atât, iar dl. Vasile  Blaga profită de concediu spre a-şi reveni moral din şocul produs de faptele cu puternică încărcătură penală ale ginerelui domniei-sale. Care doar printr-o simplă coincidenţă şi-a sporit cifra de afaceri în vremea când prea cinstitul tată socru era ministru de Interne. Numai viitorul premier, dl. Cătălin Predoiu, se mai face că lucrează, învârtind neputincios hârtii din conţinutul cărora nu dă semne că ar înţelege mare lucru, în cursul unor anoste apariţii la posturile de televiziune prietene- Realitatea tv şi TVR. Singurul lider politic activ, chiar hiperactiv,  pe care îl mai are România în aceste toropitoare zile de august e generalul Gabriel Oprea. Omul trei în unul. Dacă nu cumva chiar patru în unul. Preşedinte al UNPR, vicepremier, premier interimar, ministru de interne. La fel de eficient în toate aceste calităţi şi demnităţi. Dar mai cu seamă expert în elaborarea unor strategii politice şi combinaţii de tot felul care par să îi iasă de minune astfel încât, în momentul în care viaţa politică românească îşi va recăpăta pulsul normal, el şi partidul pe care îl păstoreşte să fie marii arbitri. El, Gabriel Oprea şi el, UNPR, partidul întărit numeric după fuziunea prin absorbţie cu PDDD şi intelectual după ce în rândurile sale au intrat dl. Ilie Năstase şi doamnele Liliana Mincă şi Brigitte Sfăt, vor fi cei în faţa cărora la toamnă vor face sluj atât PSD cât şi noul PNL. Căci de umorile şi hatârârile d-lui Oprea va depinde ce se va întâmpla cu guvernarea. În mâinile cui se va afla. Precum sultanii de odinioară, mereu doritori să crească birurile ce trebuie să le fie plătite de domnitori, fie ei pământeni ori fanarioţi, dl. Oprea va cere să-i fie îndeplinite noi şi noi hatâruri. Toate plătite din bugetul ţării. Hatâruri al căror rost e acela de a-şi satisface prin ele măcar o parte din electorat. Angajându-se astfel cheltuieli foarte mari pentru anii ce vin.  Iar cum lozinca interesului naţional dă semne a-i purta noroc d-lui Gabriel Oprea, fiabilitatea ei va mai fi o dată testată în jocul de-a şoarecele şi pisica început de UNPR cu PSD încă de la începutul verii. Joc ce a dobândit noi valenţe, desigur nu întâmplător, chiar în această săptămâna. Când dl. Oprea a uitat ca prin  farmec ce a promis şi ce a votat şi are o nouă viziune, mult mai nuanţată, asupra Codului fiscal ce va fi redezbătut în Parlament la sfârşitul lunii în curs. O nuanţare pe care nu trebuie să fii din cale afară de inteligent spre a o interpreta drept semnalul că UNPR şi-a cam făcut bagajele. Nu, nu pentru plecarea în vacanţă, el rămâne mereu şi credincios pe baricade, ci pentru schimbarea bărcii guvernării.  Nu cu barca opoziţiei, ci cu cea a unei alte guvernări. În care el, UNPR-ul va fi, fără doar şi poate, garantul continuităţii, raţiunii şi, desigur, al neobositei veghi la căpătâiul aceluiaşi interes naţional. Un mort frumos cu ochii vii. Căruia pretenţiile mereu în creştere ale generalului nu îi vor lăsa nici măcar banii necesari îngropăciunii creştineşti.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Pensatul Rareș Bogdan are erecții și orgasme repetate post factum


MOTO :
Unde e Băsescu ? Luați-l de pe mine că îl omor.
 Ieri seară în studiourile Realitatea tv Băsescu a șters pe jos cu cei care se credeau înainte de începerea emisiunii un eficient pluton de execuție care îl va linșa pe Băsescu în direct , la oră de maximă audiență - detalii AICI. După ce aseară a fost făcut muci m conform zicalei „după război mulți viteji se arată” Pensatul Rareș Bogdan contraatacă ”vijelios” cu săbiuța sa de carton. În opinia celor de la PS NEWS   Rareș Bogdan îl desființează pe Băsescu după ”măcelul” de la Realitatea TV. Noi replici tăioase pentru fostul Președinte dar de fapt sărmanul neterminat nu a făcut decît să își lingă rănile și lacrimile amestecate cu muci.