joi, 31 decembrie 2015

Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? De ce s-au simţit românii trădaţi pe 30 decembrie 1947

main-938x535
Ani de zile m-a frământat contextul istoric al abdicării Regelui Mihai I pe 30 decembrie 1947. Am trăit ca adolescent propaganda, atât a regimului comunist, cât şi a Radio Europa Liberă privind alungarea din ţară a suveranului. De liceean nu mi s-a părut credibilă nici varianta comunistă oficială că Mihai I a abdicat şi a plecat din ţară cu un tren plin de tablouri şi bunuri de patrimoniu, dar nici cea occidentală via Europa Liberă că Mihai I a abdicat pentru că 1000 de tineri urmau să fie împuşcaţi. Istoria a dovedit că Regele Mihai I a abdicat extrem de uşor, iar cei 1000 de tineri au devenit în timpul gulagului comunist un număr de zeci de mii care au murit în închisori sau la Canal. Ca în orice istorie adevărul e undeva la mijloc. Regele Mihai I a abdicat uşor în schimbul unei înţelegeri financiare onorabile. Stalin şi sovieticii nu au uitat că Regele Mihai I a întors armele la 23 augucet 1944 scurtând războiul antihitlerist şi pentru că a oferit Basarabia pe tavă Moscvovei. Conform documentelor, în răsturnarea Monarhiei comuniştii români au avut numai un rol de executanţi ai ordinelor Kremlinului, care dorea o plecare a Regelui Mihai de pe tronul României într-un mod amiabil. Totul a început când Mareşalul Josif Broz Tito din Iugoslavia a vizitat oraşul Bucureşti, în decembrie 1947, în timp ce Regele Mihai era plecat din ţară. Tito a anunţat guvernul lui Petru Groza că URSS doreşte înlăturarea Regelui. Aşa că, la întoarcerea în ţară a Regelui, pe 21 decembrie 1947, decizia de abolire a monarhiei şi instaurarea unei republici populare, ca în restul ţărilor sovietice din Balcani, era deja hotărâtă.
Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru majoritatea contemporanilor. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est. În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ … monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. E interesant că regale Mihai I a plecat din ţară cu un tren special însoţit de peste 42 de tablouri de patrimoniu şi 200 de angajaţi ai Casei Regale. În această perioadă Maniu sau Brătianu cu alte câteva sute de mii de români putrezeau în puşcării sau la Canal. Abdicarea Regelui Mihai I este controversată. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time” scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală. Lucrurile devin şi mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, Regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da. Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.
mihaiziuavictoriei9mai19471q
Reputatul arhitect Camil Roguski susţine că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere şi a refuzat să ia parte la înhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale tatălui său. „Eu am trăit acele vremuri şi susţin cu argumente tot ceea ce vă spun”, afirmă fostul arhitect al lui Ceauşescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german şi care şi-a pus semnătura pe sute de construcţii de excepţie. „Regele Mihai poate fi considerat trădător al Interesului Naţional, deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice, era dat afară din România, fără să primească nici un ban. Nu păţea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în puşcăriile comuniste sau ar fi fost omorît, nu au nici cea mai vagă idee. Venise la putere Kominternul şi Ana Pauker era reprezentanta ruşilor. Ruşii nu aveau nevoie de probleme şi de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta. De neînţeles este şi ura regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormîntare deoarece şi-a urât tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, cînd i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”, susţinea renumitul arhitect, care a afirmat, încă de acum cîţiva ani, că regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist, banii fiindu-i viraţi la Versoix, periodic, de către Victor Atanasie Stănculescu. Reputatul grafician și om politic Eugen Mihăescu a acuzat într-o carte de la Editura RAO pe fostul Ministru al Muncii Dan Ioan Popescu că a fost misteriosul personaj însărcinat de Ceaușescu, înainte de revoluție, cu plata salariului lunar către Regele Mihai, la Versoix, în schimbul tăcerii acestuia în legătură cu regimul ceaușist. Indirect, e de la sine înțeles că, dacă asemenea dezvăluire ar fi reală, Dan Mircea Popescu, fost cercetător la Academia de Studii Politice ”Ștefan Gheorghiu”, nu avea cum să nu fie ofițer acoperit al fostei Securități. ”Prin anii 90, am aflat ce l-a făcut pe Rege să păstreze tăcerea în faţa regimului ceauşist. Dan-Mircea Popescu, ministrul muncii în guvernele Stolojan, Văcăroiu şi Năstase, mi-a mărturisit că a fost unul dintre mesagerii care, fiind în misiune oficială la Berna, îi ducea personal regelui cei 10 mii de dolari, renta lunară pe care i-au plătit-o comuniştii de la Groza la Ceauşescu. Până în 1985 când, obsedat să facă economii, dictatorul a decis să nu-i mai plătească nimic. Din acel moment, nici Mihai nu a mai tăcut”, afirmă în carte Mihăescu. Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta”, de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare” care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.
regele-mihai-regina-elena-gara-jimbolia
Regele Mihai I a fost acuzat că a vândut tablourile Colecţiei Regale, pe care şi le-a înşusit cu acordul comuniştilor pentru plecarea amiabilă din ţară. Scriitorii Mihai Pelin si Petru Romoşan au scos la iveală un fapt senzational, necunoscut, care amestecă numele Regelui Mihai în dispariţia a 42 de tablouri din Colectia Coroanei Regale. Este vorba despre picturi care valoreaza in prezent sute de milioane de dolari, opere ale unor artisti celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio. Conform scriitorului Mihai Pelin, care citează documente din arhivele Securitatii, tablourile au fost scoase din tara de Regele Mihai, in portbagajul masinii personale cu care se deplasa in Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se intimpla in noiembrie 1947, cu o luna inainte de abdicare. Trei dintre cele 42 de pânze au fost identificate de scriitorul Petru Romosan in colectii private din Franta, SUA si Italia, desi, potrivit legii, tablourile care apartin patrimoniului public nu pot fi instrainate. Atit pe vremea lui Ceausescu, cât si imediat după revoluţie, guvernul roman a incercat zadarnic sa dea de urma acestor valori publice si sa le recupereze. Procesul intentat, la Geneva, de guvernul Petre Roman fostului suveran a fost abandonat din motive necunoscute. În 1997, ziarul francez “Le Monde” a scris pe prima pagina un articol despre cel mai mare comerciant de obiecte de arta din lume, Alec Wildenstein, care era acuzat ca a cumparat ilegal, de la Regele Mihai tablouri apartinind statului roman, pe care apoi le-a vândut pe bani grei. Trei tablouri extrem de valoroase din Colectia Coroanei Romane, incluse în patrimoniul national, dar dispărute după 1947, au fost identificate de scriitorul Petru Romoşan în Franţa, SUA si Italia. Doua dintre cele trei pânze – “Sfintul Sebastian” si “Portretul lui Giacomo Bosio” – sint opere ale celebrului pictor El Greco. Prima figureaza intr-o colectie privata din Franta, iar cea de-a doua la Kimbell Art Museum, in Fort Worth, Statele Unite ale Americii. Al treilea tablou, intitulat “Concerto” si pictat de artistul italian Tintoretto, se gaseste in Colectia Labadini din Milano. Colectia Coroanei Romane a fost constituita prin achizitii facute din bani publici de guvernul Bratianu, la sfirsitul secolului al XIX-lea. Acest lucru a fost recunoscut şi de primul rege al României, Carol I, care a precizat în testamentul sau ca valorile instimabile din aceasta colectie de arta sunt ale poporului român şi nu vor fi înstrăinate niciodată.
Pentru români data de 30 decembrie 1947 este o zi tristă şi nu neapărat pentru abdicarea Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, ci datorită compromisului istoric şi a trocului financiar între monarhie şi comunişti. Un rege moare pe tron şi nu abdică la presiuni externe. La noi s-a preferat o înţelegere amiabilă la iniţiativa şi presiunea Moscovei ca Regele Mihai I să abdice aşa uşor, fără luptă, în schimbul unor bunuri materiale, a garantării securităţii anturajului regal şi a unui trai comod în exil. Românii s-au simţit trădaţi de două ori, atât de regele Mihai I, care reprezenta monarhia cu atâtea lucruri bune de-a lungul istoriei, pentru că a abdicat, şi de către comunişti ce au instaurat o republică populară străină de spiritul democratic românesc. În timp ce trenul regal părăsea România, încărcat de bunuri de patrimoniu, spre libertate, alte trenuri plecau încărcate din gări cu zeci de mii te tineri şi intelectuali români, elita naţională, spre drumul fără de întoarcere al gulagului. Victimele nu aveau privilegiul să negocieze cu comuniştii, ci numai să moară prin înfometare şi muncă în puşcării. Pe 30 decembrie 1947 Regele Mihai I părăsea fără luptă România lăsând milioanele de români fără nicio speranţă în ghearele comunismului. Numai în munţi nişte tineri patrioţi cu arma în mână au înţeles că ţară nu se poate preda comuniştilor fără luptă şi sânge. Azi, cazul Tovarăşului Principe Radu Duda, care controlează Casa Regală poate explică indirect multe necunoscute!
Ionuţ Ţene

general-susaikov-si-regele-mihai

miercuri, 23 septembrie 2015

Ponta, o marionetă pe gustul tuturor


Un Ponta devenit tot mai insignifiant convine multora. Motivele nu sunt fundamental diferite.
 
În plină criză europeană a refugiaților, avem și noi „crizuța“ noastră internă pe care nu prea știm de unde și cum s-o apucăm - pleacă sau nu trimisul în judecată? Singur e clar că n-are de gând, repetă zilnic, ca la psihoterapie, că nu-și va da demisia. Scoțând din ecuație chestiunile de ordin moral, de imagine a României sau de „unicitate“ pe plan european, de ce ar face-o? Câtă vreme are susținerea Coaliției, n-are niciun motiv și își joacă propriile cărți, până la ultima. Știe că, în bâlbâiala generală, în lipsa unui leadership și a unei alternative viabile - pentru ambele tabere - la măreața sa persoană, are șanse reale să supraviețuiască până în 2016, așa cum vrea. Nu contează cum, târât în morcilă și ridiculizat acasă și în Europa - chiar și primitivul ministru ungar de Externe, Péter Szijjártó, a ajuns să-l arate cu degetul -, contează doar cât. Fiecare zi în plus la Palatul Victoria lucrează în favoarea lui. Apetitul celor care l-ar vrea plecat (destul de firav oricum) se diminuează pe măsură ce se apropie alegerile. Un Ponta devenit tot mai insignifiant convine multora. Motivele nu sunt fundamental diferite.
 
Îi convine în primul rând lui Dragnea, care este dispus să-și asume deficitul de imagine creat PSD de procesul Înalt Prim-Penalului (dar să nu vorbim de funie în casa spânzuratului). Oricum, nu dă prea multe parale pe rezonanța externă a chestiunii Ponta, mizând corect că Europa are acum probleme mai importante. După ce va fi ales la Congresul din octombrie, nu e niciun dubiu aici (doar dacă între timp nu-i face ÎCCJ figura să-l condamne cu executare), Dragnea ajunge un soi de tartor șef - legitimat prin votul majorității membrilor de partid, pe de o parte, și premier de facto, de cealaltă parte. Îl va avea pe „prietenul“ Victoraș, cu guvern cu tot, la degetul cel mic, nimeni nu va mai îndrăzni să miște în front. Așa că, de ce ar risca Dragnea o retragere a sprijinului politic pentru Ponta, când va avea acolo marioneta perfectă, căreia poate să-i arate pisica oricând dorește? De altfel, după figura lungă a lui Ponta, de pe care se dezlipise obișnuitul zâmbet șmecheresco-fudul, e clar că la Comitetul Executiv de luni i s-au explicat clar condițiile împăierii sale în geamul puterii executive. De ce ar risca Dragnea și PSD să se procopsească în fruntea guvernului cu generalul Oprea, așa cum sunau diferitele zvonistici și scenarii, ai cărui pinteni sunt antrenați să pocnească la comenzi în funcție de cum suflă curenții perverselor interese naționale? Sau, mai rău, să riște pierderea completă a guvernării taman înainte de Congres și alegerile locale? De ce ar da PSD guguștiucul din mână pe tot felul de ciori de pe garduri?
 
În plus, mai este vorba de indestructibila empatie și solidaritate, devenită a doua natură a partidului, față de penali. Cu teama și ura față de DNA în suflet, decimat în zone strategice, PSD are încă un motiv solid să nu-l abandoneze pe Ponta, căci nu se știe când îi vine fiecăruia rândul. De altfel, nu mai departe de săptămâna trecută, Dragnea dădea asigurări primarilor și baronilor aflați la cuțite și cătușe cu legea că nu vor fi alungați din marea familie. Ba din contra, vor fi puși din nou pe liste la alegeri.
 
Dincolo de toate aceste argumente, Dragnea a mai împușcat un iepure. La unison cu mentorul său Vasile Dâncu, a lansat o provocare, de neacceptat, dar altfel logică, în direcția președintelui Iohannis: dacă vrei într-adevăr să scapi de Ponta, dă-ne „garanții“ că vei propune un premier de la PSD, altul decât Oprea.
 
Și aici ajungem la interesul celeilalte tabere - PNL & Iohannis - de a menține în funcție marioneta Ponta. În primul rând, PNL nu are motive să se înghesuie la guvernare acum, pe fondul situației europene complicate de criza refugiaților, ale cărei efecte pe plan intern de abia urmează și care, oricum, a fost inabil gestionată de președinte. PSD trebuie lăsat să se erodeze (mult, puțin, dar se erodează) cu Ponta în cioc până la capăt.
 
Formula de avarie Oprea, deși cu susținere într-o anumită facțiune a PNL, era chiar mai periculoasă. S-ar fi transmis nedoritul (dar de necontestat) mesaj că președintele Iohannis împinge această „soluție imorală“ pe stil nou, înlocuind un plagiator cu un altul, un pafarist cu unul și mai și, că sloganul „altfel de politică“ s-a ofilit de tot în glastra de la Cotroceni. Nu mai discutăm că însuși PNL ar fi început să fie perceput, chiar și indirect, responsabil pentru actul guvernării, fie și măcar prin faptul că l-a votat pe Oprea în parlament.
Ca dovadă că PNL nu vrea să ia puterea acum e și moțiunea de cenzură. Pare mai mult un exercițiu de imagine - justificat, e drept, de trimiterea în judecată a lui Ponta -, pentru a nu mai fi acuzat că face blat cu PSD, așa cum a făcut la alegerea primarului interimar al Capitalei - un șmecher UNPR-ist. Din punctul de vedere al lui Dragnea, moțiunea vine într-un moment complet nepotrivit - înaintea Congresului PSD - și a anihilat din start orice posibilă negociere cu PSD. Chiar și UDMR - după declarațiile lui Ponta la adresa Ungariei și conflictul diplomatic declanșat, ai fi putut crede că vrea să-l vadă scos din scenă - a spus că nu votează moțiunea. Desigur, nimic nu e exclus, dar Oprea nu va trăda decât dacă i se va da la schimb funcția de premier. Mingea e la președintele Iohannis, are de ales între două rele. Cred că va prefera marioneta penală. 

marți, 22 septembrie 2015

OBLIGAȚII

Ne-am cam lămurit cu moțiunea de cenzură a PNL: îi lipsesc o sută de voturi. Greu de crezut că va face rost de ele. Și totuși, PNL era obligat să depună moțiunea altminteri lumea ar fi spus că nu face opoziție și că USL continuă separat cu un premier inculpat. Purtând titlul: „Alege România sau Ponta, un premier compromis”, textul moțiunii se încheie cu un vibrant apel către generalissimul Oprea, chemat să-și ia interesul național de lângă Ponta unde contribuie la decredibilizarea țării. Tovarășe general, veniți alături de noi, la adevăratul interes național. Numai că generalul a respins apelul: „sprijinim premierul și guvernul, sprijinim președintele în problemele de securitate națională”. Aici s-ar încadra și Ponta: chiar e o problemă de securitate națională căci râde lumea de noi cu lupul premier la oi. Dar și dacă Oprea trecea de partea PNL, nu era nicio scofală. Să scapi de Ponta ca să dai de Oprea (eventual ca premier) e ca și cum ai scăpa de râie ca să dai în dalac. După ce a respins cererea PNL, respingătorul general a plecat la consiliul JAI unde avea mandat să respingă și cotele obligatorii de refugiați. Problema se poate rezolva ușor: le acceptăm voluntar și, gata, nu mai sunt obligatorii. Avem deja 50 de corturi în cadrul programului „cortul și laptele” pentru refugiați – care însă trebuie și ei obligați să vină la noi. Așa că generalul s-ar putea întoarce de la Bruxelles anunțând victorios și rimbaldian: J'AI perdu. Par délicatesse. După venire, generalul se va ocupa de schimbarea conducerii TVR. Stelian Tănase a povestit că Oprea a intervenit telefonic de câteva ori „înfierbântat” și amenințător reproșându-i că tocmai „televiziunea de stat” l-a criticat pentru plagiat. Celelalte televiziuni îl respectă pentru asta. Drept care Oprea a obținut rapid sprijinul lui Dragnea și Ponta pentru demiterea conducerii TVR și înlocuirea ei cu lustragii de încredere. Exact acum a sosit și noul ambasador al SUA, Hans Klemm. Fără clemență, ambasadorul a anunțat că va sprijini lupta anticorupție. Chiar e nevoie. Tot mai mulți politicieni trec de partea corupției. Ieșit din viața publică pe ușă, Becali a reintrat pe geam sfătuindu-l pe Sorin Oprescu „să lase vrăjeala” și să-și recunoască faptele. Acesta însă și-a recunoscut cu greu și cei doi săculeți cu bani uitați prin debara: „a, erau pensia lui tata” a zis primarul suspendat (uite că i-a reușit totuși o suspendare în locul autostrăzii suspendate) deși tatăl său decedase de multișor. Oprescu a recunoscut totuși că în ultima vreme unii binevoitori din presă și politică l-au avertizat că „i se pregătește ceva”. Dar nu s-a oprit. Își pregătise singur totul. Avea în permanență asupra lui câteva capete de acuzare.

sâmbătă, 8 august 2015

Interesul naţional al lui Gabriel Oprea, un mort frumos cu ochii vii

http://adevarul.ro/news/politica/interesul-national-gabriel-oprea-mort-frumos-ochii-vii-1_55c47e37f5eaafab2c557238/index.html
Cu începere de luni, 3 august, PSD nu mai dă nici cel mai mic semn de viaţă. Pare dispărut. S-a ascuns din văzul public, toropit de căldură, de oboseală şi de bătrâneţe. Dacă nu cumva, Doamne fereşte!, a luat în totalitate calea exilului.Cel mai mare partid al ţării, principalul partid de guvernământ, formaţiunea politică ce şi-a mai dovedit încă o dată forţa şi înţelepciunea, ieşind întărită din disputele legate de viitor şi de lupta pentru succesiunea la conducerea sa după demisia lui Victor Ponta, ş.a.m.d.– vă las pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să adăugaţi şi alte prefabricate propagandistice evident lipsite de orice imaginaţie- pare să nu mai existe. Fostul lider, dl.Victor Ponta, este în vacanţă la Miami, loc de unde se războieşte în mediul virtual cu jurnaliştii  agenţi Robert Turcescu şi Dan Tăpălagă, iar noul lider, oficial interimar, dar cu conduită de şef ales pe viaţă, dl. Liviu Dragnea, a plecat şi el în concediu. Dl. Dragnea a ales, din câte se pare, Brazilia, ţară în care gura lumii spune că ar fi izbutit să îşi achiziţioneze din micile-i economii şi din banii ce i-au mai rămas după construirea impresionantului complex rezidenţial din Teleorman, o căsută. Ambii se odihnesc, dar mai ales se pregătesc sufleteşte pentru întâlnirile cu justiţia, întâlniri programate pentru începutul toamnei. Încercări defel uşoare şi nicidecum cu final previzibil.  Nu mai ştim nimic nici despre doamna Rovana Plumb şi nici despre dl. Marian Oprişan. Tot la fel cum nu mai avem nici o veste de la dl. Valeriu Zgonea, epuizat şi el după efortul pe care l-a presupus neaşteptata lui ieşire în presa internaţională. Cu atât mai puţin de la oricum discretul şi cvasi-inexistentul domn Andrei Dolineaschi, secretarul general al partidului. Prea multe nu ştim nici despre liderii Opoziţiei. Cei care ar trebui să preia în toamnă guvernarea garantând  astfel salvarea ţării de pericolul de a deveni o a doua Grecie, aşa după cum ne-au asigurat glasurile reunite ale mereu bine informaţilor jurnalişti Rareş Bogdan şi Robert Turcescu. Doamna Alina Gorghiu mai postează din când în când câte ceva pe facebook şi cam atât, iar dl. Vasile  Blaga profită de concediu spre a-şi reveni moral din şocul produs de faptele cu puternică încărcătură penală ale ginerelui domniei-sale. Care doar printr-o simplă coincidenţă şi-a sporit cifra de afaceri în vremea când prea cinstitul tată socru era ministru de Interne. Numai viitorul premier, dl. Cătălin Predoiu, se mai face că lucrează, învârtind neputincios hârtii din conţinutul cărora nu dă semne că ar înţelege mare lucru, în cursul unor anoste apariţii la posturile de televiziune prietene- Realitatea tv şi TVR. Singurul lider politic activ, chiar hiperactiv,  pe care îl mai are România în aceste toropitoare zile de august e generalul Gabriel Oprea. Omul trei în unul. Dacă nu cumva chiar patru în unul. Preşedinte al UNPR, vicepremier, premier interimar, ministru de interne. La fel de eficient în toate aceste calităţi şi demnităţi. Dar mai cu seamă expert în elaborarea unor strategii politice şi combinaţii de tot felul care par să îi iasă de minune astfel încât, în momentul în care viaţa politică românească îşi va recăpăta pulsul normal, el şi partidul pe care îl păstoreşte să fie marii arbitri. El, Gabriel Oprea şi el, UNPR, partidul întărit numeric după fuziunea prin absorbţie cu PDDD şi intelectual după ce în rândurile sale au intrat dl. Ilie Năstase şi doamnele Liliana Mincă şi Brigitte Sfăt, vor fi cei în faţa cărora la toamnă vor face sluj atât PSD cât şi noul PNL. Căci de umorile şi hatârârile d-lui Oprea va depinde ce se va întâmpla cu guvernarea. În mâinile cui se va afla. Precum sultanii de odinioară, mereu doritori să crească birurile ce trebuie să le fie plătite de domnitori, fie ei pământeni ori fanarioţi, dl. Oprea va cere să-i fie îndeplinite noi şi noi hatâruri. Toate plătite din bugetul ţării. Hatâruri al căror rost e acela de a-şi satisface prin ele măcar o parte din electorat. Angajându-se astfel cheltuieli foarte mari pentru anii ce vin.  Iar cum lozinca interesului naţional dă semne a-i purta noroc d-lui Gabriel Oprea, fiabilitatea ei va mai fi o dată testată în jocul de-a şoarecele şi pisica început de UNPR cu PSD încă de la începutul verii. Joc ce a dobândit noi valenţe, desigur nu întâmplător, chiar în această săptămâna. Când dl. Oprea a uitat ca prin  farmec ce a promis şi ce a votat şi are o nouă viziune, mult mai nuanţată, asupra Codului fiscal ce va fi redezbătut în Parlament la sfârşitul lunii în curs. O nuanţare pe care nu trebuie să fii din cale afară de inteligent spre a o interpreta drept semnalul că UNPR şi-a cam făcut bagajele. Nu, nu pentru plecarea în vacanţă, el rămâne mereu şi credincios pe baricade, ci pentru schimbarea bărcii guvernării.  Nu cu barca opoziţiei, ci cu cea a unei alte guvernări. În care el, UNPR-ul va fi, fără doar şi poate, garantul continuităţii, raţiunii şi, desigur, al neobositei veghi la căpătâiul aceluiaşi interes naţional. Un mort frumos cu ochii vii. Căruia pretenţiile mereu în creştere ale generalului nu îi vor lăsa nici măcar banii necesari îngropăciunii creştineşti.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Pensatul Rareș Bogdan are erecții și orgasme repetate post factum


MOTO :
Unde e Băsescu ? Luați-l de pe mine că îl omor.
 Ieri seară în studiourile Realitatea tv Băsescu a șters pe jos cu cei care se credeau înainte de începerea emisiunii un eficient pluton de execuție care îl va linșa pe Băsescu în direct , la oră de maximă audiență - detalii AICI. După ce aseară a fost făcut muci m conform zicalei „după război mulți viteji se arată” Pensatul Rareș Bogdan contraatacă ”vijelios” cu săbiuța sa de carton. În opinia celor de la PS NEWS   Rareș Bogdan îl desființează pe Băsescu după ”măcelul” de la Realitatea TV. Noi replici tăioase pentru fostul Președinte dar de fapt sărmanul neterminat nu a făcut decît să își lingă rănile și lacrimile amestecate cu muci.

joi, 16 aprilie 2015

De la Cotroceni la Deveselu

De la Cotroceni la Deveselu

Tradiţii vechi şi noi
Nu ştiu cum se întâmplă, dar periodic la conducerea Românie apar lideri care fac ceea ce consideră ei că trebuie să facă cu soarta ţării, fără a consulta populaţia, fără a organiza referendumuri, fără a se întreba măcar ce urmări vor avea faptele sau orientările lor. Şi ca lucrurile să fie clare, îşi trag pe ochi o pereche de ochelari de cal, îşi astupă urechile, pun comutatorul pe nesimţire şi aruncă ţara în prăpastie în timp ce ei privesc din seifurile băncilor împrăştiate prin paradisuri fiscale cum dispare o naţiune. 
Cu asta ne-am procopsit şi asta a fost strategia clasei politice, a şefilor de stat şi de guverne în ultimii 25 de ani, a parlamentarilor, şefilor de partide, care au schimbat şi format alianţe în care singurul scop era ciolanul, nu interesul naţional. Numai aşa au putut să apară alianţe contra naturii, de stânga-dreapta, numai aşa cel mai naţionalist partid din România a fost în permanenţă la putere, cu o pauză de doar câteva luni, numai aşa iredentismul a atins cote neatinse nici pe vremea hortiştilor, numai aşa pământurile transilvane au ajuns să fie „redate” ilegal urmaşilor grofilor, cei care le luaseră trăgând români pe roată. Numai aşa un partid liberal şi-a negat propria doctrină şi denumire, ieşind din rândul partidelor liberale europene pentru a bate palma de dragul sprijinului electoral cu partide”populare” cu care nu avea nici o tangenţă de nici un fel.
Binefaceri euro-atlantice
Toate astea s-au întâmplat şi se întâmplă sub numele democraţiei, fluturând steagul aderării la marea civilizaţie Euro-Atlantică, civilizaţie care de fapt reprezintă dorinţa câtorva naţiuni şi cercuri financiare şi politice de a conduce şi subjuga economiile altor ţări, de a le folosi materiile prime, de a le şterge identitatea cultural istorică, de a le anihila puterea de ripostă şi chiar dorinţa de a mai reacţiona cumva la ceea ce li se întâmplă. Asta s-a întâmplat cu România în ultimii 25 de ani, asta se va întâmpla cu Ucraina pentru că există forţe, interese care doresc să stăpânească şi ceea ce nimeni nu a putut stăpâni până acum.
România a ales acum 25 de ani, dar nu întâmplător, ci printr-o lovitură de stat impusă, organizată, sprijinită, finanţată şi dirijată de afară, la fel ca şi cea din Ucraina, unde SUA au cheltuit deja 5 miliarde de dolari, calea europeană, aderarea la NATO, sperând că va primi numai lapte şi miere, că va prospera, că se va privatiza, îmbogăţi, şi va avea o viaţă cum vedeau românii în filmele americane. Mulţi nu ştiau că filmele americane erau şi ele tot o formă a propagandei de care se săturaseră. Singurele filme care reprezentau America aşa cum era ea, erau cele în care albii exterminau pieile roşii şi văcarii se întreceau care scoate pistolul mai repede. Apoi au apărut filmele în care americanii împuşcau vietnamezi, apoi coreeni, apoi irakieni, afgani şi în curând iranieni, poate iarăşi coreeni. Au urmat filmele cu uciderea lui Bau- Bau numit când Sadam, când Milosevici, când Osama, când Arafat, când pur si simplu „terorişti” deşi tocmai ei erau cei care îi crescuseră, instruiseră, echipaseră, dotaseră, finanţaseră.
De câtva timp, americanii încearcă să facă scenarii în care vor împuşca ruşi, deocamdată ne sunt prezentate clipuri promoţionale cu ucrainieni care încearcă să omoare ruşi şi viceversa. Că este aşa, o spun atâţia politicieni şi chiar generali sau simpli membri ai armatei americane care refuză să mai tacă „Russia didn’t start this conflict. The United States in tandem with some European nations did. The goal of the United States, regardless of what the government and the talking heads in the media tell you, is to bring the Ukraine into the Western fold, have the IMF and the World Bank come in and rape this nation by making loans that they can never repay. This is how the Western System works. Once the Ukraine is obligated to the west they will effectively be a satellite nation of the West. In fact, this is already happening. One can imagine what will happen once the Western Nations have a firm foothold in the Ukraine. The next step would be to make Ukraine a “partner” in NATO. The country would be drawn into the European Union and the west would have a militarized presence on the border of Russia. This is the goal of the EU and NATO.” Sunt vorbele lui Timothy Gatto, fost preşedinte al Partidului Liberal din SUA. Într-un articol, intitulat “Ashamed to be an american?” acesta arată cât de poate de decent, indecenţa politicii SUA.
Parteneriat sau subordonare?
Departe de mine de a spune că cea rusească este adiere de primăvară, dar deocamdată pentru mine şi pentru români, ne aflăm din ce în ce mai evident şi mai total sub ordinele celei americane. Serviciile secrete sunt efectiv subordonate celor americane, SRI –ul aproape că nu mai urmăreşte pe nimeni dacă nu are acordul colegilor de peste ocean, ambasada americană cheamă la ordin comisiile juridice parlamentare, candidaţii la preşedinţie fac vizite de confirmare la Washington înainte de alegeri, tot ce se întâmpla în anii 45-56 cu fratele rus, se întâmplă acuma cu partenerul american. Românii, românismul nu mai au nici un cuvânt, totul se stabileşte în afara graniţelor, şi asta numai şi numai pentru că la conducerea ţării au ajuns trădători de ţară care de dragul deţinerii puterii vând tot. Pământul e vândut, econimia este sub pământul vândut, armata se laudă cu performanţele purtate în teatrele de operaţii externe în timp ce se plânge că nu mai are cu ce să îşi monitorizeze şi asigure spaţiul aerian propriu, iar banca mondială aşteaptă scadenţele pentru împrumuturile făcute cu inconştienţă de conducători care de dragul scaunului au acceptat orice condiţii. Îmi amintesc că fostul reprezentant al FMI la Bucureşti, mister Jeffrey Franks, la finalul misiunii în România avea pantofii găuriţi de câte bătute făcuse pe la agapele PDL cu frumoasele românce.
La alţii se poate
În alte ţări, care ca şi noi au crezut iniţial că Europa unită înseamnă bunăstare şi respect, cooperare şi consens, dar au realizat că globalizarea înseamnă dispariţia statului de drept, unii lideri, premieri, preşedinţi de stat, grupuri politice, au început şi unii chiar reuşit să pună capăt hegemoniei grupurilor de interese transnaţionale. Islanda a anunţat că îşi retrage candidatura pentru aderarea la UE, după ce oamenii au protestat împotriva politicilor bancare, Anglia pune condiţii de orgoliu pentru a rămâne în UE, Grecia s-a lămurit şi nu mai vrea, ca şi Ungaria, să plătească datorii înrobitoare, FMI pierde teren, condiţiile acordurilor cu ţările care se împrumută sunt criminale, practic transformă ţările în posesiuni în stare de sclavie economico-financiară.
SUA şi FMI în pericol
Ca o contramăsură, de altfel propusă de mult de către “ Geniul Carpaţilor” , care cu cele patru clase ale lui a văzut sau acceptat o viziune pe care alţii i-au reproşat-o cu vârf şi îndesat, a apărut o nouă bancă mondială, dar orientată sau susţinută pe partea cealală a lumii, Asian Infrastructure Investment Bank, care se vrea o contramăsură la hegemonia din ce în ce mai agresivă şi mai nemiloasă a FMI şi băncilor iudeo-americane. Spre disperarea americanilor care se văd ameninţaţi nu numai politic, dar şi financiar, adică acolo unde doare cel mai tare, la această nouă bancă au aderat deja China, India, Indonesia, Bangladesh, Brunei, Cambodgia, Jordan, Kazakhstan, Kyrgyzstan Kuwait, Egipt, Laos, Maldive, Malaysia, Australia, Mongolia, Myanmar, Nepal, Noua Zealandă, Oman, Pakistan, Filipine, Qatar, Arabia Saudită, Singapore, Sri Lanka, Tajikistan, Uzbekistan, Thailanda, Vietnam, Corea de Sud, Brazilia, Rusia, Africa de Sud, Georgia, dar şi Olanda, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania Italia, Anglia, Luxembourg, Elveţia, Austria, Turcia şi Suedia, adică ţări din sfera de influeţă Nord -Atlantică, unele partenere de nădejde ale SUA. Iată că în timp ce SUA încearcă să pătrundă politic şi militar în Rusia dând foc Ucrainei şi construindu-şi baze şi comandamente în ţări cu conducători de paie, Rusia şi China o torpilează mult mai paşnic, dar şi mai eficace, pentru că totul începe şi se sfârşeşte financiar. Acest acord vine să întregească eforturile BRICS care era o altă palmă dată încercărilor tot mai agresive ale SUA de a controla tot. Când vor învăţa aceştia că nimeni nu a putut până în prezent să subjuge toată lumea, nici măcar recent celebratul Iisus Hristos ai cărui slujitori au încercat în 2000 de ani prin războaie, propagandă, învăţături, biblii şi evanghelii să conducă lumea? Când vor învăţa cei care se cred buricul pământului, că cel care ridică sabia de sabie va pieri şi că fiecare pasăre pe limba ei piere?
România în pericol
Dar când vor învaţa conducătorii României că nu obedienţa şi supunerea oarbă este soluţia propăşirii unei ţări, că nu împrumuturile duc la dezvoltare mai ales în condiţiile în care corupţia îşi cere drepturile ei, că nu soldaţii altei ţări îţi vor apăra pământul? Când vor înţelege conducătorii României că nici o ţară nu este liberă atâta vreme cât are soldaţi străini pe teritoriul ei, că aceştia chiar dacă te-ar putea apăra de alţi duşmani nu te apără de ei înşişi, că odată făcut pactul cu diavolul, nu mai poţi scăpa din Iad, că o economie comandată, direcţionată de alţii nu va prospera ci va fi subordonată intereselor celor care o dirijează? Alte ţări au înţeles asta, preşedintele Cehiei a avut puterea să închidă nu numai poarta castelului ci şi gura ambasadorului american care a crezut că este în România şi a încercat să dicteze politica externă a Cehiei. În alte părţi se poate, la noi şi portarul de la ambasada americană are mai multă influenţă decât şeful Senatului.
Restaurante Ras Putin în România 
Dar ca să nu spună iubiţii noştri conducători că alianţele cu Ruşii sunt făcute de trădători, şi că interesul nostru este să fim lipiţi de americani, hai să vedem ce fac americanii şi ce interese au. Nu o să mă leg de interesele americane în zăcămintele din Ucraina şi de politica de stat transformată în politică de familie sau invers, prin familia vicelui Cheney. Nu, acesta este un lucru minor. Să vedem cui vinde compania americană Mc Donnald afacerile sale din România. Ei bine, să nu vă surprindă dacă veţi afla că ura americanilor faţă de ruşi este atât de mare încât au decis să le ia banii şi în timp ce preşedinţii şi premierii României cer sancţiuni peste sancţiuni împotriva lui Putin şi a Rusiei, împinşi de partenerul strategic care nu ştie ce să mai facă să îi facă pe ruşi să ne dea peste nas şi să provoace un conflict cât de mic între ruşi şi români, în timp ce aceiaşi parteneri cer Franţei să nu îşi onoreze contractul cu Mistral, de dragul lor, ei, americanii, îşi dau firmele cele mai reprezentative, cu tradiţii de secole, pe mâna ruşilor, pentru că nu e aşa, duşman-duşman dar rubla nu are miros şi orice ban este binevenit în teşchereaua unchiului Sam. Deci în curând pe ecran lat şi în 4 D, imaginea bărbosului de la Mc Donnald va fi înlocuită cu ea a lui Ras Putin. Bineînţeles, românii nu vor şti dacă banii lor merg la Washington sau la Moskova, pentru că vânzarea se face în sistem franciză, dar americanii vor şti şi asta nu îi deranjează de loc, bisnisul e bisnis, fuck the romanians, ei să plătească, că de asta sunt buni.
Politica, ca politica se întinde…
Uite aşa se face politica la nivel macro şi se menţin scaunele unor preşedinţi de talie micro. Să nu faci ce spune americanul, să faci ce face americanul ar fi noul slogan pe care ar trebui să îl înveţe românii de la Cotroceni la Deveselu. Apropo de Deveselu, acum exact un an, pe când sărbătoream cu bucurie 10 ani de apartenenţă NATO, spuneam într-un articol că “Scutul Antirachetă de la Deveselu, departe de a oferi protecție este mai degrabă un obiectiv al loviturilor strategice ale potențialului inamic, căci este prea aproape de noi pentru a avea timpul fizic necesar unei riposte care să protejeze România, dar poate ajuta celelalte țări care sunt mai departe. Deci scutul vine în ajutorul altor state, nouă ne aduce numai potențiale atentate și acte ostile.” Am fost poate taxat de unii, considerat pesimist sau anti-occidental de alţii, pro-rus de cei mai pro-americani români şi contrazis de toţi cei care credeau că scutul ne va aduce ce credeau că ne va aduce şi intrarea în UE sau NATO. O spusese mai tranşant decât mine chiar ambasadorul rus Malghinov, dar degeaba: “Nici un politician responsabil al ţării sale, fie că este preşedintele României, preşedintele Federaţiei Rusiei sau preşedintele SUA nu va urma o linie politică, care în perspectivă va pune sub ameninţare siguranţa statului său (…) Atunci când suntem puşi în faţa faptului că savanţii, strategii militari fac calcule şi spun că scutul va reprezenta o ameninţare la adresa forţelor strategice ale Rusiei, trebuie să restabilim această paritate, acest echilibru”. Încercând parcă să convingă lumea că nimeni nu este ca noi, conducerea România continuă să întârâte, să zgândăre, să vadă cât de lung este lanţul ursului şi pompează, contrar intereselor naţionale, dar acoperind interesele partenerului strategic, noi provocări, promovând legi care să dea liber bocancilor americani în România. Bineînţeles că aceiaşi ruşi nu pot sta pasivi văzând cum România face jocul celor care pun foc peste tot pentru a-şi putea trimite apoi “pompierii” la intervenţie. Ministrul de externe rus, Alexandr Lukaşevici, atrage atenţia asupra unor eventuale schimbări de orientare ale Rusiei ca urmare a înfiinţării comandamentelor americane în România şi, trebuie să recunoaştem, o face foarte diplomat şi decent:
“În lipsa clarificărilor privind «efectivele substanţiale de luptă» şi dacă Guvernul României consideră că este posibilă suplimentarea prezenţei unităţilor NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unei forţe atât de puternice, trebuie să fiţi conştienţi de responsabilitatea şi consecinţele unui astfel de pas”
La această declaraţie, premierul României a considerat necesar să răspundă printr-o postare pe Twitter, probabil deoarece Facebook-ul este amanetat de Iohannis, fapt ce ne arată gradul de responsabilitate al celui ce conduce guvernul: “guvernul este foarte conştient că deciziile sale sunt cele mai bune pentru România şi parteneri”.
Să fiu sincer eu nu am aceeaşi părere dar oricum nu contează, soarta ţării o stabilesc alţii, nu eu, nici măcar cel care se numeşte premierul României.
Ale cui interese ?
Ştiţi  ce este culmea? Culmea este că liderii Germaniei, ai Italiei, ai Franţei, ai Ucrainei şi chiar Obama, discută şi negociază cu Putin, deşi se află la mii de km depărtare de Rusia şi nu pot fi atacaţi direct sau ocupaţi cu trupe, dar liderii României nu numai că nu vor să discute cu Putin, dar îl mai şi întărâtă, ca şi cum ei ar avea imunitate la loviturile sau măsurile ruseşti, fie ele militare, economice, financiare, sau de orice altă natură. Cum se numeşte asta, inconştienţă sau trădare a intereselor ţării? Cine le-a băgat în cap păpuşilor care se cred mari oameni de stat  români că trebuie să facă tot ce este posibil pentru a-l convinge pe Putin că România îi este ostilă?
Scopul oricărui stat este să aibă linişte şi pace în interiorul graniţelor şi la graniţe. Numai noi, de când partenerul strategic a decis cine trebuie să conducă Ucraina, punem gaz peste foc, cerem sancţiuni peste sancţiuni împotriva vecinilor, desfăşurăm exerciţii “planificate” în zone de interes strategic pentru vecini, ne facem că nu vedem încotro ne îndreptăm şi efectiv muşamalizăm şi acoperim mişcările anţinaţionale şi antistatale ale unor partide şi grupări iredentiste în interiorul graniţelor de parcă interesul nostru ar fi să ne desfiinţăm, nu să supravieţuim.
De la Cotroceni la Deveselu, nici nu apuci să clipeşti şi a trecut racheta. 
Ne vedem la un Ras Putin!

joi, 9 aprilie 2015

Luluto , numai Colduță să nu fii

Eroarea care pune sub semnul întrebării credibilitatea Laurei Codruța Kovesi

Într-un maraton al interviurilor (trei într-o singură zi), doamna Laura Codruța Kovesi a mărturisit, printre altele, că nu a acceptat șefia DNA ca să fie urâtă sau iubită ci ca să își facă treaba bine. A fost întrebată, apoi, prin ce își măsoară performanța profesională atunci când se arată atât de sigură că drumul pe care merge e bun. Primul indicator pe care l-a numit răspunzând la această întrebare a fost „încrederea populației”, reflectată prin sondaje. 
Mi se pare că acest răspuns reprezintă o eroare, care pune sub semnul întrebării credibilitatea doamnei Kovesi. El poate constitui un excelent punct de plecare pentru o analiză punctuală asupra atenției pe care DNA o acordă impactului social, ca să nu spun teatralității acțiunilor sale.
Trebuie să recunoaștem de la început că doamna Kovesi a ales să profite conjunctural, dintr-un soi de cochetărie îndeobște reprimată, de bonusul de imagine al preferințelor publice din acest moment. „Este poporul de acord, în proporție de 75%, cu acțiunile DNA din ultima perioadă? Da! Iată confirmarea că ceea ce se face e bine. Iată imboldul de a se continua pe aceeași linie”.
Hmm! Discutabil! Să argumentăm!
Justiția adevărată nu trebuie construită pe criterii plebiscitare. Altfel riscăm să-l protejăm, gregar, etern, pe Baraba, sacrificându-l, la nesfârșit, pe Isus.
Invocarea de către doamna Kovesi, în susținerea agresivității fără precedent a instituției sale, a sondajelor de opinie favorabile, mi se pare o eroare de natură a înstăpâni un precedent periculos.
La revoluție, mai treacă – meargă! Ceaușescu a fost condamnat și executat sumar, cu nesocotirea regulilor și procedurilor, tocmai pentru că vuia țara de dorința unei astfel de „reparații”. Așa-i la revoluție. Pentru scurt timp se abolesc legi și instituții, pentru a permite suflului popular să evacueze acumulările de revoltă, să depresurizeze țara.
Acum însă nu este cazul. Poporul încă are răbdare. Doamna Kovesi nu trebuie să se ascundă în spatele unor procente ieșite din vintre. Din ficați, din fiere, din idiosincrazii.
Să recunoaștem: când vine vorba de „să moară capra vecinului”, românii sunt neîntrecuți în a jubila. Dacă mâine s-ar supune unui referendum măsura naționalizării tuturor averilor de peste 10 milioane de euro, fără niciun fel de verificare sau restricție, sufragiul ar fi dat de românul statistic cu procente mai mari chiar decât a primit propunerea limitării numărului de parlamentari la 300. Așa suntem noi malformați genetic: prezentăm anomalia de a înregistra cu + pentru noi tot ceea ce se întâmplă cu – altora. De-aici susținerea masivă în sondaje a incredibilului val de arestări declanșat de DNA. De-aici procentele favorabile cu care se împăunează și autovalidează doamna Kovesi.
Dar, pe lângă faptul că, împinsă de oportunism, doamna Kovesi invocă azi, în sprijinul unor demersuri de justiție care ar trebui să fie foarte profesionalizate și autarhice, criteriul popularității lor în rândul „maselor populare”, dânsa mai păcătuiește și prin inconsecvență: la referendumul din 2012 pentru suspendarea lui Traian Băsescu, procurorii din subordine nu au probat deloc respectul pe care șefa lor îl declară astăzi procentelor. Deși peste 70% dintre români au votat lepădarea de Băsescu, batalioanele DNA de justițiabili cu cătușe la cingătoare s-au năpustit asupra amărâților de la sate să-i verifice la buna-credință cu biblia pe capota dubei.
Își mai amintește, cumva, doamna Kovesi, câtă impopularitate și-a atras, conform sondajelor vremii, prin acele agresiuni antipopulare declanșate la ordin politic? Și dacă își amintește, să ne spună: nu cumva, aplicând același raționament cu care încearcă să ne îmbrobodească acum, că dacă ai de partea ta simpatia sondajelor înseamnă că faci bine, am putea deduce și că atunci, având antipatia sondajelor, a făcut rău? Nu am auzit-o pe doamna Kovesi să recunoască vreodată acea eroare. Pentru că dânsa, în general, nu recunoaște erori decât la alții.
Dacă Laura Codruța Kovesi își măsoară cu adevărat performanțele profesionale prin procentele de popularitate din sondaje, atunci ar trebui să vedem cât de curând chelia lui Traian Băsescu reflectându-se în nichelul cătușelor aplicate de procurorii DNA. Pentru că, până la urmă, judecata în fața poporului a DNA, proba de bună – credință sau rea – credință, de dreptate până la capăt sau dreptate de operetă, în asta va consta: în modul în care va fi tratat de instituțiile de forță Traian Băsescu. Orice exonerare de pedeapsă a fostului președinte, prin orice scuză sau orice tertip, va compromite total realizările de până acum ale acestor instituții pe frontul luptei anticorupție, va prăbuși încrederea populației în ele. Dimpotrivă, prinderea lui Traian Băsescu în malaxorul sistemului guantanamic pe care însuși, din spirit dictatorial, l-a construit, centrifugarea din el, spre văzul opiniei publice, a tuturor mizeriilor care l-au compus și-l compun, ar declanșa extazul național.
Fără să-și dea seama, doamna Kovesi și instituția pe care o conduce se îndreaptă nu spre un triumf garantat ci spre bifurcația „totul sau nimic”. Iar macazul, odată ajunse aici, îl va constitui arestarea sau nu a lui Traian Băsescu. Nimic altceva nu va mai conta nici pentru sondaje, nici pentru popor, nici pentru istorie.
Cât despre limbajul de ieri al Laurei Codruța Kovesi pot spune doar atât: pentru mine, enervant. Enervant prin fibra lui lemnoasă, prin răceala de cyborg a supraforței din spate, dată de o alianță ce controlează totul, dar enervant și printr-o anume rigoare a propagandei de tip „inteligence”, bine pregătită de acasă.
Cred că pe Traian Băsescu această ultimă prestație a doamnei Kovesi l-a turbat de-a binelea. Nu voi intra în detalii și nuanțe acum dar voi remarca faptul că mi se pare cel mai umilitor afront pe care fostul președinte îl primește de la un fost apropiat în care, cu doar câteva luni în urmă, își punea mari speranțe.

Cum suntem dublu spionați: de SRI și de DNA


În cadrul unei campanii care a debutat cu știrea că e în cărți pentru președinția Republicii, pe fondul unei dezamăgiri a Structurilor față de Imperatorul de la Cotroceni, Lulutza, pe numele de botez Codruța Kovesi, și pe statul de plată, procuror șef al DNA, s-a exprimat în două interviuri apărute în aceeași zi. Primul, dat unui blog al lui Dan Turturică, fostul partener al lui Cornel Nistorescu (atît de tare s-a temut de întrebări incomode distinsa c-a atins aberația de a da un interviu pentru blogul unui oarecare, un fel de a  tipări Codul Penal pe hîrtie de șters la fund), al doilea dat RRA. Amîndouă bune prilejuri de a se fandosi cu postura de proprietară a cătușelor din România.
E mai mult decît interesant că pe Lulutza a luat-o deja apa, e cîntată cum e din zori pînă-n seară de SRI prin ofițerii acoperiți din presă. Dacă în interviurile anterioare, mai avea din cînd în cînd momente de modestie, acum, prin cele două interviuri, distinsa s-a desfășurat în întreaga-i părere bună despre ea însăși. Ceea ce confirmă bănuiala că, în ciuda dezmințirilor de complezență, inimioara ei bate la gîndul unei suiri în copacul de la Cotroceni.
Printre cele cu care Lulutza s-a bătut cu pumnul în pieptu-i de aramă, se numără și faptul că DNA ar avea propriul sistem de interceptări:
Realizator: În continuarea acestei întrebări, de la ascultători, ei se referă la interceptări realizate cu ajutorul SRI-ului şi, care, au stat la baza unor dosare şi, poate, acesta este motivul pentru care relaţia a fost caracterizată ca neortodoxă.
Laura Codruţa Kövesi: În primul rând, autorizaţia de interceptare a unei persoane se eliberează de către un judecător, care verifică şi, care, stabilişte dacă sunt întrunite condiţiile legale. Pot să vă zic că DNA are propriul serviciu tehnic prin care îşi poate realiza interceptările, nu în toate cazurile interceptările pe care noi le facem, le facem prin intermediul Serviciului Român de Informaţii, probabil este un element care nu se cunoaşte foarte bine în public.
Robert Turcescu m-a sunat pentru a-mi atrage atenția asupra bizareriei. Noi, ăștia, proștii, care credem în transparența democratică, eram convinși că sistemul de interceptări cerute de procurorii DNA și obținute ușor, dat fiind că Justiția colcăie de foști ofițeri acoperiți, se află la SRI. Cu ani în urmă, a izbucnit un mare scandal, făcut în Parlament de DNA, în chestiune interceptărilor aflate în custodia SRI. Directorul de atunci, George Maior, a susținut cu hotărîre că SRI e un fel de prestator de servicii pentru DNA. Asta în condițiile în care SRI e singura instituție abilitată prin lege să aibă un asemenea sistem. Codruța Kovesi ne dezvăluie în premieră – și pe fondul unei evidente încercări de a arăta că ea e a mai tare în Binom, nu SRI-ul – că DNA are un sistem de interceptări. În aceste condiții, SRI, care deține și el un sistem de interceptări, în ce materie interceptează? În cea ținînd de siguranța națională, ni se va spune. Da, dar prin Hotăririle CSAT, și lupta împotriva corupției ține de siguranța națională. Așadar, și SRI ne interceptează sub pretextul luptei împotriva corupției. Și uite așa, suntem un popor dubul spionat:
De SRI și de DNA.
Sunteți convinși că numai SRI și DNA ne spionează?