STUDIU de CAZ. Jocul PUTERII şi întrebarea fundamentală: Cine conduce România?

http://www.puterea.ro/dezvaluiri/studiu-de-caz-jocul-puterii-si-intrebarea-fundamentala-cine-conduce-romania-99193.html

Vă propun să nu mai fim naivi. Vă propun să nu mai gândim cu sufletul ofticat. Vă propun să lăsăm demagogia pe seama demagogilor. Vă propun să fim deştepţi. Cum am putea să nu mai fim naivi? Punându-ne întrebările care contează şi oferindu-ne răspunsuri. Astăzi vă propun o disecţie fără anestezie pe trupul României secrete. Vom auzi urlete de durere, ţipete de indignare, suspine şi exclamaţii. Ce nu vom auzi: şoaptele din spatele birourilor aflate în penumbră, discuţiile în perdelele fumului de trabuc, ţăcănitul maşinilor de scris într-un exemplar unic şi concluziile analizelor accesibile doar iniţiaţilor. Aşadar, care sunt întrebările ce trebuie puse? De fapt este una singură, fundamentală: Cine conduce România?

Estimarea alegerilor prezidenţiale 2014

La întrebarea „Cine conduce România?”, naivii se vor grăbi să răspundă: cei aflaţi la putere: preşedintele, premierul, parlamentarii, consilierii şi edilii - că doar i-a trimis poporul în fruntea ţării. Parţial corect! Dar ei sunt doar o interfaţă, o mulţime mică de oameni; de fapt vreo 1.000 de români care se bucură de foarte mulţi bani şi de imaginea de oameni politici, de baroni şi baronteţi locali, de „băieţi deştepţi”, de afacerişti şi latifundiari demni de clasamentele FORBES - şi acestea trucate. Şi atunci, cine sunt cei care ne conduc? Citiţi analiza noastră bazată pe date reale. Răspunsurile, la timpul lor!

Această analiză sintetică trebuie citită în contextul datelor existente în spaţiul public la data de 1 septembrie 2014. De asemenea, am tras concluziile de mai jos şi în funcţie de unele jocuri ce se desfăşoară continuu în spatele uşilor închise, jocuri pe care le-am aflat graţie surselor darnice cu „informaţii clasificate”. De aceea, analiza va fi canalizată pe două piste: ce ştie tot românul şi ce nu ştie!

Băsescu mută şi câştigă

După cum se observă din Tabelul Alegerilor Prezidenţiale - vezi Planşa 1, în 2004 şi 2009 Traian Băsescu a câştigat postul de la Cotroceni la mare luptă, în două tururi: în 2004 l-a învins pe pesedistul Adrian Năstase cu o diferenţă de 245.374 voturi, iar în 2009 a învins tot un lider PSD, pe Mircea Geoană, de această dată la o diferenţă de doar 70.321 de voturi.

Ce se ştie despre alegerile din 2004

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2004, Adrian Năstase l-a învins pe Traian Băsescu cu circa 700.000 de voturi. Această diferenţă liniştitoare obţinută de pesedist în primul tur l-a distrus în turul doi pe arogant. Sigur de victorie, Năstase nu a vrut să negocieze funcţii cu liderii partidelor eliminate, pentru a obţine şi alte voturi rămase undeva în eter.

Ei bine, se crede că Traian Băsescu a ştiut atunci să vândă posturi înalte, şi nu numai că a remontat diferenţa de 700.000 de voturi din primul tur, dar l-a adus pe Năstase în situaţia de a se recunoaşte învins în turul doi la o diferenţă de 245.374 de voturi.

Aici apare o întrebare demnă de o teză de doctorat: de unde a scos Băsescu aproape 1 milion de voturi în doar două săptămâni? A fost un miracol? Nu!

Ce NU se ştie despre alegerile din 2004

Emil Constantinescu, singurul preşedinte ales pe un val de încredere neegalat încă, s-a făcut că refuză să mai candideze pentru un nou mandat în 2004, repetând: “Am fost înfrânt de servicii!”.

Aşadar, Constantinescu a fost izgonit de la Cotroceni de către generali. Acest lucru a fost înţeles foarte bine de Traian Băsescu. Comandantul cu vaste cunoştinţe despre cum lucrează şi gândesc şefii agenţilor şi spionilor a priceput că trebuie să se pună - cel puţin aparent - la dispoziţia celor care stăpânesc informaţia în România. Adică în slujba celor şapte servicii secrete aflate în exerciţiul misiunii în 2004: SRI, SIE, DGIA, STS, SPP, DGIPI şi DGA.

Traian Băsescu le-a promis „stăpânilor informaţiilor” exact ce şi-au dorit: autonomie, neimplicare în afacerile interne şi un statu-quo al generalilor la butoane.

În urma negocierilor, şefii serviciilor secrete, militari de carieră, au bătut palma cu militarul nautic Traian Băsescu.

Chiar dacă a fost sfătuit încă din anul 2000 de Ion Iliescu să poarte discuţii constructive cu şefii serviciilor secrete, Adrian Năstase a refuzat un dialog serios cu aceştia. Enervat de atitudinea lui faţă de generali, Nea Nelu l-a etichetat în 2002 pe Năstase ca “Arogant”. După vizitele în Italia, Năstase a crezut că poate deveni un Berlusconi al României – „Intangibilul”, chiar şi fără sprijinul şefiilor serviciilor secrete. (Am mai trăit o poveste similară ce s-a lăsat cu o dublă împuşcare. În cazul lui Năstase cu o încarcerare.)

Efectul aroganţei lui Adrian Năstase: în turul doi al alegerilor din 2004, din pământ, din piatră seacă au sărit 1 milion de voturi în tolba lui Traian Băsescu. Proaspătul preşedinte care a folosit drept slogan electoral ameninţarea/promisiunea “Ne vedem la ţepe în Piaţa Victoriei!” s-a ţinut de cuvânt după ce a ajuns la Cotroceni. Dar nu pe faţă, ci pe dos! „Ţepele” promise poporului le-a lăsat pentru sfârşitul celui de-al doilea mandat. În schimb, le-a dat veritabile ţepe generalilor din serviciile secrete. Între 2004 şi 2006 a curs mult sânge militar îmbătrânit şi s-a făcut o infuzie puternică de sânge oxigenat în ritm alert.

N.B. În 2010-2011, Băsescu le-a tăiat rezerviştilor pensiile nesimţite, motiv să fie urât pe veci de aceştia. Însă şi Ponta îi ţine în şah cu reîntregirea pensiilor, amintindu-le că în vara suspendării (2012), rezerviştii îi strigau în stradă, încolonaţi de col. (r) Dogaru: „Nu vrem bani, nu vrem mâncare/Vrem Băsescu la-nchisoare!” - lucru pe care promite că îl va face după ce ajunge la Cotroceni.

Ce se ştie despre alegerile din 2009

După primul mandat de preşedinte încheiat în 2009, Traian Băsescu a anunţat că vrea binele românilor pentru următorii cinci ani. O parte din popor a înghiţit sloganul Marinarului; o altă parte a dat din mână a lehamite. Dar o mulţime de peste 3 milioane de suflete a venit la vot ca să-l ştampileze în primul tur al alegerilor prezidenţiale. De această dată, Arogantul Năstase a fost înlocuit de PSD cu Prostănacul Mircea Geoană, care a pierdut şi primul tur, la o diferenţă de exact 125.802 voturi.

A fost freamăt mare în spaţiul public. Au fost dezbateri televizate, lacrimi vărsate pentru a doua oară de Traian Băsescu, tratamente SPA, pixeli, vânturi şi mieunături. Şi a venit turul doi.

Traian Băsescu a fost votat mai mult de cei plecaţi şi a obţinut 5.277.068 voturi.

Mircea Geoană a fost votat de cei rămaşi: 5.206.747 voturi.

Timp de o noapte, mai precis de câteva ore, Mircea Geoană a fost Preşedinte. Dar la ivirea zorilor a venit Videanu cu o altă socoteală, iar Traian Băsescu a fost reînscăunat preşedintele României. Renumărarea voturilor, dispusă de staff-ul PSD în frunte cu Victor Ponta, a confirmat scorul!!! Mircică a rămas cu „Mihaela, dragostea mea!”, luându-şi adio de la Cotroceni.

Ce NU se ştie despre alegerile din 2009

În 2009, Băsescu a avut în Geoană un contracandidat dorit preşedinte de toată lumea care are treabă cu hăţurile României. La un moment dat, din cei trei candidaţi aflaţi pe lista scurtă a potenţilor financiari, Geoană se afla în sondaje pe ultimul loc. Şi era singurul care, în turul doi - potrivit aceloraşi sondaje întocmite profesional, de uz intern -, avea „şanse” să piardă bătălia cu Traian Băsescu.

Cei trei potenţi ai ţării, Vîntu, Voiculescu şi Patriciu au avut o vorbă în patru cu Sorin Oprescu - primul din cei trei de pe lista scurtă. Întrebat de unul dintre oamenii de afaceri - acum puşcăriaş - ce va face în funcţia de preşedinte pentru a-i proteja de arest, Oprescu a spus: “Vă asigur că am să-mi fac timp să citesc zilnic rapoartele serviciilor secrete. Şi când voi vedea că au dovezi şi vă pot ridica, am să vin la voi şi am să strig: Fugiiiiiiiţi... fugiiiiiiiţi!”.

O fi fost glumă sau un adevăr emis de Oprescu? Rămâne o enigmă. Oricum, cei trei potenţi au luat decizia să-l sprijine financiar şi cu trusturile de presă pe Mircea Geoană. De ce pe Mircică? Pentru că este singurul care asculta de ordine, este disciplinat şi nu are în genă răzvrătirea. Nicidecum pentru că Mircea Geoană este guvernat de un caracter de yesman, ci pentru că este indolentul perfect!

Unde s-a repliat Traian Băsescu în acest caz? La pieptul serviciilor care conduc România. Dar de data aceasta nu s-a mai dus cu promisiuni ce puteau fi neonorate, ci cu ordine precise! Cum a ajuns Băsescu în 2009 să poată da ordine generalilor aflaţi mai jos.

Maistoru’ Băsescu

Timp de cinci ani, Traian Băsescu a reuşit să remodeleze cinci servicii din şapte: SRI, SIE, DGIA, STS şi SPP. (Din nefericire pentru preşedintele-jucător, DGIPI şi DGA au rămas sub umbrela PSD.) Un alt fapt foarte important: Băsescu a „restructurat” Armata de care nimeni nu avusese până la el curajul să o atingă cu bagheta magică. Preşedintele a pensionat/făcut generali pe bandă rulantă, de parcă România străbătea un război! Unii ofiţeri au ajuns la gradul de general în doar câţiva ani. Băsescu nu a ocupat chiar toate meterezele, dar s-a aşezat cu drept de veto la masa rotundă.

Trăgând linie, în 2009 a avut loc cea mai dură luptă politică, dusă între trioul potenţilor financiar Vîntu, Voiculescu şi Patriciu, şi „Ochiul şi Timpanul“ naţiei condus de preşedintele Băsescu. Puşi în faţa unui fapt împlinit - dacă vine Geoană, ţara va fi condusă de Vîntu-Voiculescu-Patriciu, voi veţi sta drepţi în faţa unor strâmbi, România va deveni o ţară condusă de infractori etc. -, până şi cei mai îndărătnici agenţi şi spioni, rămăşiţe ale fostei orânduiri Măgurene, au pus umărul la consolidarea lui Băsescu în funcţia de preşedinte. (Un rol foarte important l-au avut STS şi SPP, două servicii ce au robotit din plin pentru ca Băsescu să mai rămână preşedinte cinci ani.)

Antenele preşedintelui

Aşadar, după instalarea la putere în 2004, preşedintele Traian Băsescu s-a pus pe deratizat servicii secrete, perioadă ce a durat doi ani. În loc să devină sclavul generalilor care l-au îngenuncheat pe Emil Constantinescu, Băsescu s-a descotorosit de aceşti „rinoceri”, scoţându-i la pensie. Simultan cu numirea unor şefi noi la SRI, SIE, DGIA, SPP şi STS, preşedintele a înfiinţat şi două noi structuri de informaţii: Comunitatea Naţională de Informaţii - CNI şi Departamentul Securităţii Naţionale - DSN, ambele în subordinea sa – vezi Planşa 2.

În fruntea acestor organisme şi servicii secrete, Traian Băsescu şi-a plasat oamenii de încredere. Nume precum Moldoveanu, Buruian, Zugravu, Predoiu, Crânganu, Coldea, Opriş, Oprişor, Balaure, Pahonţu, Creţu, Marin, Fota, Degeratu sau Savu nu au spus mare lucru poporului. Dar pentru Traian Băsescu a contat enorm, mai ales că au stat în aceeaşi barcă, mai ales că au fost „botezaţi” de preşedinte şi, în primul rând, că sunt la capătul telefoanelor roşii cele mai importante din ţară.

După ce l-a mazilit pe omul lui Vântu, Radu Timofte, Traian Băsescu a rezolvat dilema SRI cu un… pesedist: George Maior. De asemenea, după episodul lamentabil cu Elvis Săftoiu şef peste spioni, preşedintele Băsescu a pus cruce şi la SIE, prin intermediul „utecistului” Mihai-Răzvan Ungureanu.

Din 2006, Traian Băsescu este în vârful piramidei trofice a celor mai importante cinci servicii secrete din România, are la butonieră Comunitatea Naţională de Informaţii şi Departamentul Securităţii Naţionale şi este preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Schema din Planşa 2 este elocventă în demonstrarea puterii de care se mai bucură, încă, preşedintele Traian Băsescu. Dar, după cum lesne se observă, din această schemă lipsesc două servicii secrete: DGIPI – „Doi şi-un sfert”, ajunsă celebră sub comanda lui Virgil Ardelan, şi DGA, ambele populate cu poliţişti „de nădejde” şi aflate acum sub influenţa PSD. Cât priveşte DGIA, de când la conducerea ei este Marian Hăpău, serviciul de informaţii al Armatei este din 2013 cu „armamentul” în cele două arii de influenţă: Traian Băsescu şi Victor Ponta.

Efectul victoriei premierului Ponta în alegerile din noiembrie 2014 va fi următorul: cei care roiesc acum în jurul premierului vor conduce 99% România. Vor avea sub papuc toate serviciile secrete, vor avea Parlamentul în mâna stângă şi Avocatul Poporului în cea dreaptă. Doar Curtea Constituţională va rămâne liberă de sarcini. De fapt, CCR va fi lăsată intenţionat de capul ei, pentru a arăta lumii ce ţară democrată a devenit România sub conducerea PSD+UNPR+PC cu UDMR în coadă!!!

Ce se ştie despre alegerile din 2014

La data la care public această analiză, 1 septembrie 2014, se ştie că vor candida pentru funcţia de preşedinte următorii: Victor Ponta, din partea PSD+UNPR+PC; Klaus Iohannis, din partea PNL+PDL; Călin Popescu Tăricenau, din partea PLR; Elena Udrea, din partea PMP; Monica Macovei, Domnul Dan, Ioan Ghişe şi alţii, din partea lor.

Conform datelor din Tabelul Alegerilor Prezidenţiale - vezi Planşa 1, în noiembrie 2014 va avea câştig de cauză Victor Ponta. Şi iată cum:

Iohannis-şase case, fost diriguitor de copii, molâu şi necomunicativ, principalul contracandidat al lui Ponta, nu este protejat/susţinut de nici un trust media; Tăriceanu va fi susţinut logistic de filialele UNPR şi PC ca să fure voturi de la liberali şi democraţi; Ghişe va fi folosit drept lătrău la Udrea şi Iohannis; Macovei şi alţi „independenţi libertini” vor şterpeli voturi de la pedeliştii lui Vasile şi de la PMP-iştii Elenei.

În turul doi, Tăriceanu şi Ghişe vor transmite mesaje pro Ponta. Udrea va lăsa bazinul electoral al PMP să decidă singur unde se varsă. Macovei şi „libertinii” vor urla la lună. Iar ungurii vor merge pe mâna PSD.

Rezultatul manevrelor politice din turul doi? Victor Ponta - preşedinte din noiembrie 2014!!!

Ce NU se ştie despre alegerile din 2014

În ultimele întâlniri dintre Tata-socru Ilie Sârbu şi Naşul George Maior au ieşit scântei. Maior este acuzat de Sârbu că nu fraternizează cu cauza nobilă PSD, că nu-l sprijină pe ginerele/finul Victor Ponta ca să câştige prezidenţialele.

Generalii de la SPP şi STS au rupt ostreţul ridicat de Băsescu şi caută să intre în cuibarele celor care vor să vină la putere. E fierbere mare în curtea Palatului Cotroceni.

Simultan, şefii serviciilor secrete s-au îmbonăvit de nevroze. Generalii tineri nu simt că aliaţii lor externi i-ar sprijini, ca pe vremea lui Băsescu. De această dată poporul va fi greu de manipulat ca să nu-l voteze pe Ponta - cel nedorit de servicii.

N.B. Cătălin Predoiu este pregătit asiduu pentru a-i lua locul lui Klaus Iohannis. În viziunea şefiilor serviciilor secrete şi în analizele cancelariilor occidentale, Predoiu este singurul preşedinte viabil pentru următorii cinci ani.

Ce se ZVONEŞTE despre alegerile din 2014

Că Ponta va fi înlocuit în ultimul moment cu Oprescu, dacă din partea PNL-PDL - cu PMP în coadă - va candida Predoiu.

Că dacă Ponta va câştiga alegerile, Tăriceanu va reveni în fruntea Guvernului, iar la Senat va fi repus preşedinte Antonescu.

Că în locul lui Ponta va candida Antonescu, iar tot eşafodajul PNL-PDL Iohannis-Blaga se va prăbuşi.

Că sub tandemul Ponta-Tăriceanu sau Antonescu-Ponta se va da legea amnistiei, cu eliberarea lui Voiculescu, Voicu, Fenechiu, Vîntu etc.

Că Maior şi Meleşcanu vor fi schimbaţi de la şefia SRI şi SIE, iar Gelu Oltean va reveni în fruntea DGIPI.

Că Tăriceanu va fi sfătuit să se retragă din cursa electorală sau să nu mai meargă pe motocicletă nici măcar în somn.

Că Elena Udrea va fi nominalizată premier, în tandem cu Predoiu preşedinte.

Că Antonescu va pleca din ţară pentru a se trata de boala de care suferă de mai mult timp - scuza perfectă pentru a nu-i face jocul lui Ponta.

Cinci concluzii

Prima. Aşadar, care este răspunsul la întrebarea fundamentală „Cine conduce România?”. Răspuns: cei care deţin informaţiile vitale, dar şi o parte din averea ţării - direct sau prin diferiţi interpuşi. Cin’ să fie, cin’ să fie? Mulţimea generalilor activi şi a rezerviştilor care ies din servicii doar cu picioarele-nainte!

A doua. Şefii serviciilor secrete îşi vor nega imixtiunea în actul politic al ţării - dacă vor considera necesar să se ostenească să comenteze cele semnalate aici. Nici nu au cum altfel; ar însemna că au comis acte de trădare.

A treia. Bătrânii din SRI i-au plătit poliţa lui Traian Băsescu în 2012, când l-au demis pe Mihai Răzvan Ungureanu - premierul SIE. Atunci, la cald, în mijlocul Parlamentului, Emil Boc a răbufnit: „Am fost trădaţi!”. Naivii au crezut că mâna dreaptă a lui Băsescu se referă la deputaţii şi senatorii care au votat cu binomul de tristă amintire PSD-PNL. Dar Boc nu se referea la interfeţele politice, ci la o parte din cei care mai trăgeau sforile în serviciile secrete şi care s-au opintit serios ca să pice Guvernul Ungureanu.

A patra. Ce manevre politice se pot pune în scenă ca să nu ajungă preşedinte Victor Ponta:

- Tăriceanu, Udrea şi Macovei să-l plagieze pe Cristian Diaconescu şi să se retragă din cursa prezidenţială;

- Predoiu să-i ia locul lui Iohannis, iar în jurul lui să se coaguleze PNL, PDL şi PMP+Băsescu;

- UDMR să stea în banca ei în turul doi.

Poporul român aflat în străinătate, dar şi nehotărâţii în ţară, să iasă la urne - cel puţin cu 2 milioane mai mult faţă de primul tur de scrutin.

Doar aşa Cătălin Predoiu va ajunge Preşedintele României în noiembrie 2014, obţinând circa 6 milioane de voturi, iar Ponta cu puţin peste 5 milioane din sufragii.

A cincea. Dacă se agravează războiul ruso-ucrainean şi se aproprie de România, s-ar putea să ne pricopsim cu o perioadă de 6-12 luni de „stare de necesitate/război” şi să nu avem parte de alegeri prezidenţiale în noiembrie 2014. Nu ar mai fi cazul! În aceste condiţii vitrege, Traian Băsescu va rămâne preşedinte până ce situaţia din Ucraina se va calma în raport cu România! De altfel, OUG prin care a fost fixată data alegerilor a fost atacată în contencios-administrativ de Alianţa Creştin Liberală, iar contestaţia a fost admisă în justiţie, urmând ca decizia să fie luată de CCR. Astfel, noiembrie nu mai este sigură ca lună dedicată alegerilor, iar preşedintele nou ales să stea pe bară până în 21 decembrie, când Traian Băsescu a anunţat că îşi va prezenta bilanţul, în ultima zi de activitate la Cotroceni. Asta în situaţia în care nu va cere să i se dea înapoi cele două luni cât a fost suspendat în acest al doilea mandat - pentru că luna suspendării din primul mandat (aprilie 2007) a pierdut-o. Aşadar, alegerile ar putea fi amânate până în februarie 2015, Băsescu urmând să-şi încheie mandatul la 21 februarie.

Documente:

---

Taxe statale de protecţie, preşedinţi de plastilină şi lovituri de stat

http://www.meridianul.com/Opinii.htm

de Maria Diana Popescu, Agero, Germania

Atacul terorist asupra săptămînalului Charlie Hebdo (la rîndul său, un purtător de „arme” instigatoare) scoate la iveală practici absconse ale politicii externe franceze. Dar să vedem cum stau lucrurile în prezent cu Franţa colonială şi ce socoteli de stat are în lumea africană. Mawuna Remarque Koutonin, jurnalist la „Silicon Africa”, face dezvăluiri inedite cu privire la problemele care dau bătăi de cap ţărilor africane din fostul imperiu colonial francez. Paisprezece ţări africane (Benin, Burkina Faso, Guineea Bisau, Coasta de Fildeş, Mali, Niger, Senegal, Togo, Camerun, Republica Central Africană, Ciad, Congo, Guineea Ecuatorială şi Gabonul), pe lîngă faptul că sînt ţări plătitoare de taxe către instituţii şi companii din Hexagon, sînt obligate de Puterea de la Paris, printr-un „pact colonial”, să-şi depună 85% din rezerva lor externă într-o bancă centrală franceză, aflată sub controlul Ministrului de Finanţe din Hexagon. Situaţia pare fără ieşire, dat fiind faptul că politicienii şi oamenii de stat ai ţărilor menţionate, oponenţi ai măsurilor economice abuzive ale Franţei, sînt îndepărtaţi sau anihilaţi prin şantaj şi violenţă. Potrivit respectivului „pact colonial”, Franţa are prioritate absolută în cumpărarea resurselor naturale de pe teritoriul unei foste colonii. Doar după refuzul Franţei, cele paisprezece ţări pot căuta alţi parteneri. Companiile franceze şi-au impus pe teritoriul acestor state o poziţie de lider absolut, deţinînd majoritatea serviciile publice (apă, electricitate, telefonie, salubritate etc). 

„În ultimii 50 de ani, 67 de lovituri de stat au avut loc în 26 de ţări din Africa, 16 dintre ele, foste colonii franceze”

În anul 1958, cînd Sekou Toure din Guinea a decis ieşirea ţării sale de sub tutela Franţei, administraţia franceză din statul african, intrigată de decizie, a distrus ceea ce Guineea construise: spitale, şcoli, edificii, clădiri publice administrative etc. Mesajul era evident: dacă mai îndrăzniţi să doriţi ieşirea de sub tutela Franţei, veţi plăti un mare preţ. După demonstraţia de forţă a Franţei, statele africane din imperiul colonial francez s-au resemnat. „Primul care a găsit o soluţie de compromis”, consemnează Mawuna Remarque Koutonin, jurnalist la „Silicon Africa”, a fost Sylvanus Olympio, preşedintele Republicii Togo. El fost de acord să plătească Franţei o taxă anuală pentru a-i fi protejate aşa-numitele beneficii din timpul administraţiei franceze. „În 1963, taxa pentru „datoria colonială” a Republicii Togoreprezenta 40% din bugetul ţării africane. Numeroase state africane au fost obligate să aleagă varianta plătirii unei taxe, din cauza pericolului reprezentat de sprijinul Franţei pentru acei actori politici al căror scop era preluarea puterii pentru susţinerea influenţei franceze şi plata taxelor către Hexagon. Sînt numeroase exemplele de „susţinere” franceză a statele africane fără stabilitate, prin iniţierea şi sprijinirea unor lovituri de stat. „Silicon Africa” scrie că „în ultimii 50 de ani, 67 de lovituri de stat au avut loc în 26 de ţări din Africa, 16 dintre ele, foste colonii franceze.

Libertate de exprimare prost înţeleasă, prin atentate împotriva libertăţii religioase a omenirii

Atacurile asupra obscurului, pînă mai ieri, săptămînal umoristic din Franţa, bine rînduite de către poliţaii planetei şi aliaţii ei, pentru a obţine efectul dorit, adică instaurarea unei atmosfere de panică şi teroare în Franţa şi în Europa, au dus la creşterea popularităţii unei fiţuici vulgare, care defilează pe linia absurdului pornografic şi în mod sigur la comandă. Conform ziarului „Liberation”, săptămînalul Charlie Hebdo, purtător de „arme” scandaloase, care pînă la atentatele programate de la butoanele guvernului mondial, apărea într-un tiraj modest, în urma mediatizării evenimentului sîngeros, a ajuns să fie tipărit în trei milioane de exemplare. Săptămînalul care a transformat libertatea presei în atacuri violente asupra libertăţii religioase a omului, a beneficiat de donaţii băneşti, şi cred că trebuie să fii într-o ureche ca să sponsorizezi nişte caricaturişti lipsiţi de talent real (care au iscat un scandal sîngeros în Europa), astfel ca mîzgăliturile lor să aţîţe în continuare şi să batjocorească simbolurilor sacre ale omenirii. Sponsorii care au bravat pe latura senzaţionalului ar fi trebuit să-şi îndrepte atenţia spre lumea a treia, unde se moare pe capete din cauza inaniţiei, a bolilor, şi lipsei apei potabile. Jurnaliştii de la Charlie Hebdo calcă pe cadavrele colegilor şi comit, în continuare, în numele libertăţii de exprimare prost înţelese, atentate împotriva libertăţii religioase a omenirii. Dacă vom cîntări cele două libertăţi – libertatea de exprimare prin batjocorirea religiilor şi a divinităţii şi libertatea omului de a crede şi apăra cu sfinţenie ceea ce ei consideră sfînt şi intangibil, balanţa va înclina, în mod cert, spre libertatea religioasă. Şi... apropos de terorism şi imparţialitate: pentru omenii nevinovaţi, masacraţi în Nigeria în acelaşi timp cu jurnaliştii parizieni, aproape nicio reacţie oficială internaţională. Ei nu contează! Nu merită un marş al solidarităţii! Alo, O.N.U., Washington, Tel Aviv, Londra... se-aude? 

Un preşedinte de plastilină în faţa Departamentului de Stat al S.U.A. 

Nu cred în conspiraţii ieftine, dar am certitudinea că atentatele de la Paris au fost un fel de „11 septembrie 2011”. O palmă dată Franţei cu sprijinul Puterilor din umbră, cu acceptul acesteia şi cu propria jertfă de sînge. Sînt împotriva războaielor, violenţei şi morţii şi nu mă înghesui să-i felicit pe ziariştii francezi, care continuă să pună paie pe focul sacru al altor civilizaţii, călcînd pe cadavrele colegilor, crezînd că ei fac parte dintr-o naţiune superioară. Problema gravă e că nimeni nu mai poate întoarce spatele marilor puteri din umbră. Niciun stat nu mai are voie să părăsească de capul lui cîmpul de luptă, confruntările de pe glob facînd parte din regii reale pe care nicio naţiune nu le poate nega şi nici stopa. Unchiul Sam şi aliaţii au mers prea departe şi nici măcar lor nu le-a mai rămas loc de întors.S.U.A se va folosi fără rezerve şi de preşedintele Iohannis, vizita duducăi Victoria Nudelman-Nuland n-are cum să fie o excursie de dragul florilor de măr din România. Obligatoriu, Preşedintele nostru valucra la ceea ce a lăsat neterminat Băsescu. Am avut doar preşedinţi de plastilină în faţa Departamentului de Stat American şi în faţa organismelor de cămătari internaţionali. 

Ajutat şi iniţiat de ciobănimea din politică va continua maratonul împrumuturilor pentru a cumpăra avioane şi arme la mîna a doua şi a treia, ca să „subvenţioneze” afacerile marilor corporaţii americane. E musai să cumpere cineva şi avioanele uzate ale americanilor, casarea acestor tinichele ar aduce pierderi uriaşe pentru ei. Cum România a cumpărat fregatele propuse pentru casare ale englezilor, acum au sosit în Ţară vechiturile obosite de război ale S.U.A., cu toate că după cinci mii de ore de zbor şi staţionări de ani de zile în hangare străine, avioanele F-16 ar trebui scoase din uz sau refăcute în proporţie de 80%. Vor reabilita ele statutul României, singura ţară membră a N.A.T.O. care, practic, nu mai are aviaţie militară? Întrebarea cochetează cu imposibilul. 

Corupţia şi mafia autohtonă îşi vor pune noi măşti şi vor organiza alte reţele greu de depistat şi de stîrpit 

Aveţi puţintică răbdare şi vă veţi convinge. Şi în următorii ani de mandat prezidenţial se vor vinde pe uncovrig resursele încă nevîndute ale României şi se va pune la zid cu ajutorul justiţiei tot ceea ce nu este pe plac şi de folos Departamentului de Stat American. Munţii, pădurile, cîmpiile Patriei Române se vor vinde la fel de simplu. Corupţia şi mafia autohtonă îşi vor pune noi măşti şi vor organiza alte reţele greu de depistat şi de stîrpit. Şi nu vorbim de o mafie care doar va face preş legile, va înstrăina resursele Ţării, deturnînd sume astronomice, ci de o mafie cu reacţii violente, şantaj, ameninţări şi presiuni. Românul tot de azi pe mîine o va duce, tăcînd şi îndurînd, pentru că, să ştiţi, modalităţile prin care sînt controlate şi influenţate mulţimile nu sînt poveşti. În lumea ocultă a preşedinţiei româneşti, de-a lungul sfertului de veac de tragere în ţeapă a poporului, s-au predat, ca de la camarad la camarad, ştafete oneroase, care au dăunat extrem de mult României, şi pe care preşedintele în exerciţiu le urmează cu sfinţenie, prezent în toate. La americani, în vizită, drepţi! Cînd Victoria Nudelman a avenit la noi, tot, drepţi. La sediul N.A.T.O., drepţi! Atîtea lucruri bune a făcut pentru români şi atîtea texte ne-a citit de pe hîrtie, încît am ajuns să fiu mîndră că nu mai avem un preşedinte jucător, ci unul cititor, care doreşte să conducă Ţara prin intermediul feisbucului, o uriaşă magazie virtuală cu lucruri stricate, obsedaţi, torturi, înmormîntări, silicoane, politicieni puşcariabili, plăcinte, criminali, manele, surcele, prostituţie, politică, anunţuri de sinucidere, un talcioc cu un număr extrem de mare de tarabe cu chilipiruri umane, spălătorii de rufe, lenjerii intime pe sîrmă, o magazie ticsită cu lucruri pestriţe, aruncate halandala: de la data naşterii, oliţa de noapte şi prima relaţie sexuală, pînă la numărul de la pantof. O reţea creată special pentru a manipula mintea şi timpul celor cu un fond de natură descoperit.

Citatul din Eminescu, prea greu pentru Preşedinte!

Ca să fim la zi cu isprăvile, nu trebuie să trecem cu vederea mesajul Preşedintelui Klaus Iohannis la împlinirea a 165 de ani de la naşterea Poetului Nepereche, Mihai Eminescu, ocazie în care a folosit în mod trunchiat un citat din publicistica eminesciană. În mesajul video postat pe reţeaua de socializare, Klaus Iohannis citeşte şcolăreşte, cum ne-a obişnuit, un fragment dintr-o ediţie a „Operelor complete”, dar, probabil, la sfatul eminenţilor consilieri, a sărit peste cîteva cuvinte, astfel schimbînd complet sensul mesajului, transformîndu-l într-o critică dură la adresa liberalilor, făcută în 1881 de către Mihai Eminescu. Pe iubitorii Poetului Nepereche, jurnalistul Marius Albin Marinescu îi informează, ca răspuns la mesajul gafant al Preşedintelui din 15 ianuarie, că „Iohannis a evacuat, printr-un testament declarat fals de către criminalişti, cunoscuta Librărie Mihai Eminescu din Sibiu, chiar la 15.01.2001, cînd în incinta librăriei se omagia ziua poetului naţional, aducînd chiriaşi cu dare de mînă, printre care şi o bancă de renume, care i-a plătit 60.000 de dolari, reprezentînd chirie anticipată pe trei ani. Timp de şase ani, pînă cînd justiţia braşoveană a demascat impostura, Klaus Johannis, pe atunci „primarele” Sibiului, şi familia lui, au deţinut ilegal două imobile, unul fiind al fostei librării Eminescu, de pe urma cărora au încasat sume uriaşe de bani. Impostura a fost dezvăluită pentru prima dată de doi ziarişti sibieni, Marius Albin Marinescu şi Dan Tomozei, care au avut de pătimit de pe urma curajului lor, scrie site-ul 9 AM News. Cînd va fi obligat Klaus Johannis să restituie banii obţinuţi timp de şase ani din chiriile care s-ar fi cuvenit statului român, proprietarul de drept al imobilelor, se întreabă jurnalistul Răzvan Savaliuc? La „sfîntul aşteaptă”, domnule !

www.agero-stuttgart.de

Iohannis aruncă idei ambigue de restaurare a sistemului corupt

http://www.stareapresei.ro/iohannis-arunca-idei-ambigue-de-restaurare-sistemului-corupt-45585.html

Iohannis a ieşit public cu primul său discurs oficial de preşedinte al statului, creînd confuzie prin spusele sale ambigue, ezitante şi interpretabile.

Este genul de discurs foarte periculos, din care se poate înţelege orice. Şi de bine, şi de rău. Fiecare actor important instituţional vizat poate pricepe aceste declaraţii oricum, în funcţie de interesele diriguitorilor săi.

Prezenţa procurorului general în CSAT

”Între membrii CSAT ar trebui să se regăsească şi Procurorul General”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, precizând că acest lucru ar putea să fie făcut în perspectiva consolidării sistemului judiciar.

Este o mare eroare, în cel mai bun caz. Un magistrat, cu atât mai mult şeful magistraţilor, nu are ce căuta în Consiliul Superior de Apărare al Ţării. Prezenţa procurorului general în CSAT ar fi un semnal dramatic de politizare a actului de justiţie.

Ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare

„(…) a venit momentul ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele obligativităţi au fost îndeplinite. Unul din obiectivele majore al sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea MCV. Executivul, Parlamentul şi sistemul judiciar trebuie să-şi dea mâna, pentru ca până la finalul mandatului noii conduceri a CSM să fie atins acest obiectiv„, a afirmatKlaus Iohannis.

Avem nevoie de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Iohannis a vorbit ca şi cum în ultimii 15 ani în România, în Justiţie, totul ar fi mers perfect şi suntem la un pas de ridicarea MCV, pentru că acesta ar fi deja un instrument de monitorizare inutil.

Este simptomatic faptul că Iohannis cere ca Executivul, Parlamentul şi sistemul judiciar să-şi dea mâna. Executivul ştim cine îl conduce, Parlamentul e dominat de corupţi încolţiţi de DNA, deci în ce fel să-şi dea mâna?

Aceasta este o viziune ipocrită asupra realităţii din România. MCV trebuie să continue să existe de acum încolo mulţi ani buni.

Magistraţii trebuie pedepsiţi pentru scurgerile de informaţii către presă

„(…) CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios, ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare„, a atras atenţia Klaus Iohannis.

Este demn de atras atenţia asupra cuvântului „nepermis”. Dacă Iohannis spunea „nelegal”, era perfect. Există informaţii pe care procurorul de caz decide că este nelegal să le dea publicităţii în cursul anchetei.

Iohannis spune „nepermis”, creând ambiguitate. Să trecem acum peste acest cuvânt şi să ne referim la contextualizare.

Faptul că magistraţii trebuie să fie pedepsiţi pentru scurgerile de informaţii nepermise (a se înţelege nelegale) în presă este un lucru normal pentru magistraţi.

Toate informaţiile ce ajung acum din dosare pe Legea Română, de la procurori, ajung legal, nu nepermis (a se citi nelegal). Pe de altă parte, există alte informaţii ce ajung în presă şi, aşa cum este treaba Justiţiei să nu dea presei informaţiile care e ilegal (nu nepermis) să ajungă în presă, este treaba presei să obţină pe surse, prin metode specifice jurnalismului de investigaţie, astfel de informaţii, fapt  care este perfect legal în România din punct de vedere jurnalistic şi este corect astfel.

Sugestia este însă pe linia de gândire a senatorului PSD Şerban Nicolae, care a iniţiat un proiect de lege de eliminare a tuturor acestor informaţii de la cunoaşterea lor publică, astfel încât ce fac procurorii să devină secret, pentru că ar fi, pasămite, ilegal ca parchetele să facă public informaţii din dosarele instrumentate.

Iarăşi, declaraţia lui Klaus Iohannis este ambiguă şi astfel periculoasă. Interpretabilă.

Justiţia este una dintre cele trei puteri din stat, nu o supraputere

„Consider important de subliniat faptul că Justiţia este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere„, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis este ambiguu iar şi sugerează parcă faptul că Justiţia s-ar comporta în România ca o supraputere în stat. Anume în ce direcţie se manifestă Justiţia la noi ca o supraputere?

„Justitia trebuie exercitată cu demnitate, respect şi sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic.”

Aha! Deci până acum a fost exercitată fără demnitate, respect şi sobrietate, etalată cu exotism mediatic. Va să zică, presa îl deranjează pe Iohannis!

„În acelaşi timp, Justiţia se face cu respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor civile, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la imagine.”

Adică, una peste alta, implicit, nu explicit, dacă presa a reliefat cu „exotism mediatic” reţinerea unuia ca Viorel Hrebenciuc, de exemplu, nu i-a respectat acestuia prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la imagine, nu aşa? Şi în fine… ne întoarcem aici la „scurgerile nepermise” de informaţii din dosare în presă.

Pas cu pas, ne întoarcem aşadar la un status quo al statului mafiot, în care dosarele „jmecherilor mari” sunt sotto voce, palmate bine. Aceasta este direcţia în care se pare că merge discursul lui Iohannis şi este foarte grav.

Două bile albe

Există şi aşa ceva în discursul noului preşedinte. De exemplu, Iohannis arată că…

„CSM trebuie să aibă reacţii rapide şi să sancţioneze imediat orice atacuri, ingerinţe, derapaje şi imixtiuni în Justiţie, indiferent dacă este vorba despre demnitari de cel mai înalt rang sau despre, de exemplu, un consilier comunal”

, iar mai apoi face un apel „băsist”, ca să zicem aşa, către magistraţi:

„Nu vă lăsaţi intimidaţi, nu vă lăsaţi pradă influenţelor politice sau ameninţărilor, pentru că nu există altă şansă a acestei ţări decât un stat de drept consolidat şi cu o justiţie independentă. Indiferent de natura şi dificultatea obstacolelor, magistraţii oneşti vor avea în mine un partener loial în depăşirea oricăror piedici.”

Aceste două sau trei fraze spuse de Klaus Iohannis intră în contradicţie dramatică cu celelalte ziceri. Ele sunt, ca să zicem aşa, „băsiste”, adică în trendul imprimat statului de drept şi independenţei Justiţie de Traian Băsescu, în timp ce primele trei declaraţii citate de noi la începutul acestui articol pot fi interpretate contra statului de drept la modul ambiguu, iar a patra ca de-a dreptul criminală.

Nouă ne miroase în acest discurs a Dan Mihalache.

O retrospectiva a anului politic 2014 : de la omul anului la marea dezamagire. Plus un cadou pentru Ponta : o cota de incredere mai mica decat…Facebook

http://politicata.wordpress.com/2014/12/24/o-retrospectiva-a-anului-politic-2014-de-la-omul-anului-la-marea-dezamagire-plus-un-cadou-pentru-ponta-o-cota-de-incredere-mai-mica-decat-facebook/

Cum suntem in Ajunul Craciunului si lumea e deja ocupata cu  taiat porci, impodobit brazi, copt cozonaci sau la cozi in supermarketuri , ar cam fi momentul unei scurte retrospective a lui  2014, pe cateva teme pe care le tratam aici, mai mult sau mai putin serios, in functie de clienti. Deci…

• Online
  2014 fiind un an evervescent in politica, statisticile blogului au crescut la toate capitolele ( vizitatori, unici, likes, views, shares ) cu procente intre 30-35% si google pagerank a ajuns la 5 . Nu e chiar rau pentru un blog de nisa scris de o singura persoana.
• Politica
  – Omul anului : Klaus Werner Iohannis, desigur. In doua cuvinte, deoarece :  the winner takes it all si ” Decat sa fiu marlan, mai bine pierd “.
  – Loserul anului : Ponta Victor Viorel & PSD Team. Cea mai penibila infrangere a unui candidat PSD dupa 1989, o  face uitata pe  cea a lui Geoana din 2009 .
  – Pacalicii anului : institutele de sondare a opiniei care au trecut de la profesionism la activism odata cu inregimentarea politica a patronilor acestora. Rezultatele de un umor crancen de la turul 2 al alegerilor prezidentiale nu mai necesita comentarii.
  O mentiune speciala pentru Vasile Sebastian Dancu si IRES care nu au intrat in ciulamaua PSD, deci nu s-au compromis.
• Presa
  – Best of 2014 : Digi 24 si presa online.  In conditiile in care am avut de a face cu o presa  total partizana, Digi 24 a fost cea mai aproape de ceea ce trebuie sa fie : oferitoare de informatii. In rest, credibilitatea presei a scazut sub zero si online-ul a preluat detasat initiativa.
  – Deceptia anului : Mihai Gadea si gasca de salariati ai Antenei 3. In mod traditional au ales la ordinul detinutului Voiculescu si tot ca de obicei s-au aflat in tabara pierzatoare. Campaniile electorale abjecte nu au ajutat cu nimic PSD. , in schimb le-au distrus orice bruma de reputatie.
  – Mizeria anului : Romania TV a oligarhului de curte al PSD Ghita Sebastian
• - Justitia
  De departe vedeta anului e Kovesi Laura Codruta, procuror sef al DNA. Increderea in continua crestere in orice sondaj se datoreaza profundei scarbe si dispretului majoritatii tacute fata de clasa politica si oamenii de afaceri care fura de 25 de ani. De aceea , orice actiune a DNA, indreptata catre orice tabara, e deja privita cu entuziasm. Proba de foc pentru LC Kovesi incepe insa abia acum cand Traian Basescu nu mai beneficiaza de imunitate.
  PS
  Un cadou  de Craciun pentru Ponta vine de la IRES, iata deci doi dintre actorii mentionati de mai sus. sondaj care nu face decat sa aprobe ce am scris
  Incredere multa si f multa :
  – in primul ministru 28 %
  – in facebook 42 %
  – in diaspora 60%

Cool post

Ponta, cozonacul lui Dumnezeu

http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/ponta-cozonacul-lui-dumnezeu/

Avea doamna Maria, de la (fosta) Academia Cațavencu, o vorbă când voia să spună despre cineva că e un om bun. „Cozonacul lui Dumnezeu“, zicea ea. În ultimele interviuri, după pierderea alegerilor prezidențiale, vedem un alt Victor Ponta, de care nici nu știam că există, un cozonac, nu o sabie a lui Dumnezeu. Un băiat de treabă, pus pe împăcare și uitare, dulce spre dulceag, constructiv și cu un obraz la fel de gros ca atunci când spunea cele mai urâte lucruri. Povestea lui Ponta îmi aduce aminte de mitul lui Gyges, evocat de Platon.

Acel păstor care, după un cutremur, găsește o grotă și în grotă mormântul unui rege străvechi, pe a cărui mână descărnată se afla un inel fermecat ce te putea face invizibil. Inocentul păstor, aflat acum în posesia unui izvor de putere, își dă măsura talentului și reușește să ia locul regelui țării, omorându-l, luându-i, în prealabil, și nevasta. E o poveste despre cât rău poate zace în oamenii obișnuiți, banali, dacă li se dă puterea absolută. Îl văd pe Ponta în

aceeași situație. Forțele nevăzute ale istoriei l-au dus pe tânărul care pleca la Paris, ca adolescent, și dormea în gară, în poziții tot mai înalte, ca și cum un inel nevăzut îi deschidea porțile măririi și ale puterii. Puteau să-l lase la locul lui, iar acum Ponta ar fi fost taximetrist la Paris, sau vânzător la supermarket, sau, dacă era inteligent și pus pe treabă, putea deveni un om de afaceri, ar fi avut magazinul lui, sau ajungea administrator de hotel, sau avea una dintre miile de slujbe pe care le obțin oamenii inteligenți care nu au totul de-a gata. Dar zeii au făcut experimentul ăsta cu Ponta și, din toate drumurile pe care o putea lua, el a ales drumul ușor, al plagiatului, al pupatului în fund, al călcatului pe cadavre (unii spun că printre ele este și al fostului său coleg, procurorul Panait). Ca, în final, în cei doi ani de grație ai lui, de putere exercitată la maximum, să putem vedea ce ne-ar fi păscut cu Ponta dacă ar fi avut și puterea absolută, împreună cu partidul său.

Cu Ponta seamănă și onorabilul domn Cațavencu, Nae Cațavencu, din „O scrisoare pierdută“. Cât de smerit vine el la Zoe Trahanache, gudurându-se la modul cel mai jegos, după ce, cu câteva zile înainte, se vedea stăpânul jocului politic. Cum ziceam, în ultimele interviuri pe care le dă pe la televiziuni și pe unde mai dă el, Victor Ponta e un dulce respectuos. Cred că nu trebuie uitat cine e cu adevărat Victor Ponta. În opera lui, Caragiale era iertător cu personajele lui dâmbovițene. În viața reală, atunci când a pus mâna pe niște bani, Caragiale a plecat sătul de România direct la Berlin, în diaspora. Victor Ponta nu trebuie iertat. Ne-ar fi omorât.

Alexandru Vărzaru

Un sfat gratuit pentru d-ra Gorghiu Alina-Ștefania, președinta P.N.L. : dacă te amesteci în troacă, te mănâncă porcii

http://politicata.wordpress.com/2014/12/21/un-sfat-gratuit-pentru-d-ra-gorghiu-alina-stefania-presedinta-p-n-l-daca-te-amesteci-in-troaca-te-mananca-porcii/

• Alina Gorghiu – Mi-este greu sa inteleg de ce nu este primit un jurnalist  ( Mircea Badea n.m. ) intr-o institutie (…) Mi-este greu sa inteleg de ce cineva care ocupa o functie publica cum este presedintele Romaniei poate sa duca un dialog atat de contondent cum a dus…
  Cristina Topescu – Iesit din limitele bunei cuviinte, adica mai mult decat contondent…
  Alina Gorghiu – Da… ( sursa )

Inteleg greutatile  d-rei  Gorghiu Alina-Ştefania, dar si mie mi-a fost destul de greu sa deslusesc de ce prima iesire a proaspetei presedinte, aleasa de Klaus Iohannis sa ii succeada la sefia PNL , s-a produs la televizunea de stiri santaj a oligarhului de la Rahova.

La prima vedere mi-am zis ca poate,  cine stie,  a mers acolo doar ca sa dezminta ca presedintele ales, a carui purtatoare de cuvant a fost in campanie, e traficant de copii, de organe, de case furate, in fine sa dezminta ca ar face parte dintreinterlopii acestuia.

Nimic din cele de mai sus. In schimb d-ra Gorghiu  s-a aratat oripilata de faptul ca un fel de adolescent intarziat, cu mici probleme mergand de la agitatul batei pe strada pana la lupte cu motociclisti, a fost botezat “jurnalist” si trimis dar nu si primit la Cotroceni. Interesanta si totodata instructiva viziunea liberala despre jurnalism*.

Imi permit sa dau un sfat , convins ca il va citi cine trebuie, il va transmite si se va retine. Intr-o zi mai apropiata decat crede, simpatia pe care o cauta la Grivco , si poate ca o va gasi, se va transforma in emisiuni continand diverse subintelesuri  legate de  nume proprii ca Bogdan sau Misu  si,  intr-un final,  de  injurii abjecte pe care, momentan, se multumesc sa le vanture in social-media. Istoria are bunul obicei sa se repete si, cum Crin Antonescu e viu,  poate fi intrebat cum merg lucrurile prin Baneasa atunci cand hotarasti sa nu mai raspunzi la comenzi.

Cat despre afirmatia urmatoare

• „Suntem partidul care, pentru prima dată, a reuşit să dea preşedintele României.Suntem partidul care, în momentul aceasta, are în opţiunile electoratului, în mare parte graţie lui Klaus Iohannis, în mare parte graţie programului pe care l-am avut în campania electorală, peste 40%…”

O voi lua ca pe o gluma reusita si imi permit sa ofer o consultanta scurta si gratuita fiindca stiu ce valori activeaza in PNL.

D-ra presedinte, PNL e un partid vraiste de maximum 15-18%,  in care fiecare trage pentru el. PD-ul d-lui Blaga este o masinarie de vot extrem de bine pusa la punct. Dar niciodata, nici macar impreuna, nu ati fi reusit performanta de a promova primul presedinte liberal , daca un val de furie anti-PSD nu l-ar fi maturat pe Ponta intr-un mod pe care nici el, nici echipa lui, se pare ca inca nu l-au deslusit. Asta ca sa nu va mai reamintesc de cei 5-7% adusi de basistii puri. Nu va autoamagiti, trezirea la realitate s-ar putea dovedi dura.

Ar fi tare bine sa uitati rapid gluma despre cei 40% si sa va concentrati asupra partiduluivraiste, sintagma pe care v-o si explic . Cand senatori ai PNL voteaza o lege halucinanta pe care deputati ai PNL se pregatesc sa o  atace la CCR, eu numesc aceasta situatie  ca facand parte dintr-un partid vraiste. Sper ca nu doriti si alte dovezi…

In concluzie, nu m-as culca pe laurii unei victorii care nu-mi apartine. M-as uita mai atent in jur, l-as descoperi pe pietonul Antonescu, tip care a avut extrem de naiva idee sa creada in cantecele sirenei Voiculescu Dan, momentan  in apele golfului-penitenciar de la Rahova.

Dar, ce-i drept, nu cred ca va paste soarta acestuia. Nu per pedes…

* Evident e dreptul  ei sa aleaga cat de rapid isi pierde credibilitatea

La investire – preşedintele Iohannis şi înţelesurile zilei de 16 noiembrie 2014

http://www.contributors.ro/administratie/la-investire-presedintele-iohannis-si-intelesurile-zilei-de-16-noiembrie-2014/

Ziua de astăzi ar fi trebuit sa fie apoteoza carierei unuia dintre cei mai ambiţioşi şi mai toxici politicieni ai deceniilor din urmă- totul părea să indice că ofensiva lui Victor Ponta urma să se sfârşească cu un triumf electoral. Şi totuşi, în pofida barajului mediatic şi a mitei instituţionalizate, Victor Ponta nu a învins. În locul său,un alt preşedinte va fi investit, Klaus Iohannis, un preşedinte care îşi datorează victoria unei zile pe care nu avem dreptul să nu o uităm, ziua de 16 noiembrie 2014.

Şi poate de aceea ocazia depunerii jurământului este prilejul natural şi legitim de a evoca înţelesurile acelei zile, evocând celui care va fi Preşedinte temeliile etice şi politice ale mandatului său. Căci votul din 16 noiembrie 2014 nu a fost unul negativ, iraţional şi mesianic, ci expresia, lucidă, a refuzului unui viitor şi a unei societăţi. Iar acest refuz se întemeia pe opţiunea, lucidă şi clară, în favoarea unor valori pe care românii nu mai sunt dispuşi să le negocieze. Refuzul este expresia însăşi a unei alegeri. Iar această alegere nu poate fi ignorată de Klaus Iohannis- prezenţa sa la Cotroceni este expresia acestei voinţe populare.

Votul din 16 noiembrie a fost unul împotriva PSD şi a acelui partid- stat care a încercat să reducă România la statutul de teritoriu arondat feudal satrapilor săi locali. Votul din 16 noiembrie a fost unul împotriva valului de obscenitate publică care a fost pilotat de Victor Ponta şi de acoliţii săi. Votul din 16 noiembrie a fost unul împotriva mincinoasei mândrii de a fi român, care nu era altceva decât o variantă revizuită a unui naţionalism autarhic ceauşist. Votul din 16 noiembrie a fost unul împotriva samavolniciei unei puteri care a crezut că poate dispune de libertatea unei naţiuni. Votul din 16 noiembrie a reafirmat unitatea unei comunităţi, care nu poate fi separată şi divizată. Votul din 16 noiembrie a întărit ataşamentul colectiv faţă de Occident, în contra cântecului de sirenă ruso-chinez. Votul din 16 noiembrie a însemnat validarea încrederii în egalitatea legii şi în capacitatea statului de drept de a fi pavază pe care nu mai putem abandona.

Ziua de 16 noiembrie trasează agenda politică pe care Preşedintele Iohannis este obligat să o urmeze. De la demnitatea individuală până la demnitatea unei naţiuni, trecând prin opţiunea euro- atlantică şi consolidarea statului de drept. Ca niciodată în istoria noastră modernă, un sentiment al civismului este decelabil în spaţiul public. Mandatul creionat de naţiune este precis şi imperativ.Soluţionarea chestiunii votului Diasporei este unul dintre punctele care impune urgenţă. Egalitatea în faţa legii nu se poate întemeia pe excludere şi pe umilire deliberată.

În numele acestui mandat pe care îl transmite ziua de 16 noiembrie 2014, avem datoria de a ne asuma starea de luciditate democratică. Valorile în care credem nu sunt tranzacţionabile. Viitorul nu mai poate fi închipuit sub semnul trecutului şi al compromisurilor imunde. Transparenţa guvernării este standardul care nu mai poate fi abolit. Corupţia aleşilor şi a oligarhilor este inamicul implacabil al României în care am ales să credem. Ziua de 16 noiembrie este un punct de cotitură. Datoria noastră este de a nu abdica şi de a nu renunţa- de a rămâne, până la capăt, fideli principiilor care ne îndrumă, iar nu oamenilor trecători.